Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze a Europei prin Ucraina și după 2024

gaze Caragele Romgaz Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze a Europei prin Ucraina după expirarea actualului acord de tranzit, la sfârşitul anului 2024, au informat miercuri agenţiile de presă de stat ruse, citându-l pe viceprim-ministrul Alexander Novak, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Tranzitul viitor al gazelor depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu aranjamentul, a spus Novak.

Un acord pe cinci ani privind tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina către Europa, singurul acord comercial şi politic rămas între Moscova şi Kiev, în război, expiră după 31 decembrie 2024.

Livrările de gaze ruseşti către Europa, cândva o sursă cheie de venituri pentru Moscova, s-au prăbuşit în urma deciziei Kremlinului de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina pe 24 februarie 2022.

“Tranzitul pe teritoriul său depinde de Ucraina. Ei au propriile reguli stabilite. Depinde de dorinţa lor. Rusia este pregătită să aprovizioneze”, a declarat Novak, citat de agenţia de presă de stat RIA.

Ucraina a declarat că nu intenţionează să prelungească acordul pe cinci ani cu monopolul rusesc Gazprom, exportator de gaze prin conducte, sau pentru a semna altul.

Luna trecută, un consilier prezidenţial azer a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană şi Ucraina au cerut Azerbaidjanului să faciliteze discuţiile cu Rusia privind acordul de tranzit al gazelor.

În timp ce UE şi-a redus majoritatea importurilor de gaze ruseşti, unele ţări din Europa Centrală depind în continuare de gazele din Rusia, prin conducta care traversează Ucraina.

Austria încă primeşte cea mai mare parte a gazelor sale prin această rută.

În prezent, Rusia exportă gaze naturale în Europa prin doar două rute: printr-o conductă construită de sovietici care trece prin Ucraina şi prin conducta TurkStream către Turcia, care trece prin Marea Neagră.

Rusia a furnizat un total de aproximativ 63,8 miliarde de metri cubi de gaze către Europa pe diverse rute, în 2022, potrivit datelor Gazprom şi calculelor Reuters. Volumul respectiv a scăzut anul trecut cu 55,6%, la 28,3 miliarde mc.

La apogeul lor, în 2018-2019, fluxurile anuale de gaze ruseşti către regiunea europeană au atins între 175 bcm şi 180 bcm.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Daca-i ieftin,de ce nu?3ste mai bun ala din usa de 5 ori mai scump?hai sa ne vedem interesul tarii,ca altii,nu ca ai nostri!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.