Romgaz: Tranzacția pentru achiziția pachetului Exxon în proiectul de la Marea Neagră va fi încheiată la finalul lunii iulie

offshore, sonda offshore, gaze marea neagra, neptun deep, platforma maritima sursa foto: Facebook/ OMV Petrom

Compania de stat Romgaz a anunțat, joi, că tranzacția pentru achiziția pachetului ExxonMobil în proiectul de exploatare a gazelor de la Marea Neagră va fi încheiată la sfârșitul lunii iulie 2022, după îndeplinirea ultimelor două condiții suspensive, printre care aprobarea de către CSAT.

Potrivit Romgaz, în prezent au mai rămas două condiții suspensive de îndeplinit pentru finalizarea tranzacției, motiv pentru care se estimează că aceasta va avea loc la sfârșitul lunii iulie 2022.

Cele două condiții suspensive sunt după cum urmează:

a) aprobarea sau aprobarea prezumată din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării cu privire la tranzacțiile prevăzute în Contract.

b) emiterea de către Guvernul României a unei hotărâri care să aprobe menținerea valabilității Acordului Petrolier, respectându-se astfel dispozițiile art. 34.5 din Legea Petrolului din România, ca urmare a notificării Agenției Naționale pentru Resurse Minerale cu privire la Tranzacție și la schimbarea controlului asupra ExxonMobil Exploration and Production România Limited.

„Menționăm că prin Raportul curent din data de 22 martie 2022, s-a estimat că finalizarea Tranzacției va avea loc în trimestrul II anul curent, după îndeplinirea condițiilor suspensive necesare finalizării Tranzacției, astfel cum acestea sunt reglementate în Contract”, arată compania, într-un raport transmis la Bursa de Valori București.

Contractul prin care Romgaz achiziționează participația deținută de compania americană ExxonMobil în perimetrul Neptun din Marea Neagră a fost semnat la începutul lunii mai. Tranzacția în valoare de circa un miliard de euro fusese aprobată de acționarii Romgaz încă din 10 decembrie 2021.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. După ce Romgaz va cumpăra participația Exxonmobil, atunci compania românească cu capital de stat va deveni partenerul OMV Petrom.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: