Românii, „pedepsiți” cu facturi mai mari la gaz pentru că nu consumă destul

iOS 17.4, actualizare, iphone, apple Foto: Dreamstime

ANRE a aprobat majorarea de la 1 iulie a tarifelor de distribuție pentru gaze, care aduce o mărire a prețului final, din factură, achitat de toți consumatorii și pentru că volumele de gaz consumate în România sunt în scădere.

Volume mai mici de gaze transportate înseamnă că distribuitorii încasează mai puțin din taxele specifice, dar costurile le rămân aceleași.

Prin urmare, ca să-și păstreze un flux constant al veniturilor, are nevoie ca tariful de distribuție să crească. Acest tarif este reglementat de către ANRE, Autoritatea îl stabilește pe baza datelor trimise de distribuitori, care a acceptat acum să-l majoreze cu 19%.

„Modificarea tarifelor este determinată de trei factori principali: creșterea costurilor serviciului de distribuţie gaze naturale cu inflația prognozată a anului 2024 de 4,6%, creșterea costurilor de capital în urma realizării în anul 2023 a unui volum investițional record, atât în racordări de noi consumatori, cât și în extinderi de sisteme de distribuție în zonele concesionate, precum și ca urmare a reducerii cantității de gaze naturale distribuite în anul 2023 cu 8%”, se arată în comunicatul ANRE.

Dintr-un calcul făcut de ANRE, efectul în factura la gaze ar fi de 2,5 lei lunar, luând în considerare un apartament cu 3 camere și un consum anual de 3 MWh, adică aproximativ 250 kWh lunar.

Noile tarife de distribuție se aplică pe un an tarifar, pentru perioada 1 iulie – 30 iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Daca consumi nu e bine, daca nu consumi iara nu e bine, incasarile din accize trebuie sa creasca conform nevoilor bugetarilor si a demnitarilor.
    Pentru drepturi din ce in ce mai mari si sofisticate (a se citi nesimtite) sunt necesare resurse din ce in ce mai mari…

  2. Prin urmare, ca să-și păstreze un flux constant al veniturilor, are nevoie ca tariful de distribuție să crească.
    Cine are nevoie ?
    In fraza precedentă este vorba de distribuitori . Deci plural. Dezacordul este evident.
    Analiza este superficială. Nu este prezentată structura creșterilor de tarif corespunzător cauzelor enumerate.
    Și , in final , o creștere de 2,5 lei , adică cât doua țigări , mi se pare o exagerare că românii sunt ” pedepsiți ” !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.