Românii de la Softeh Plus au fost cumpărați integral de către compania poloneză Symfonia

calculator IT programator Sursa foto: Dreamstime

Compania românească Softeh Plus anunţă achiziţionarea integrală de către Symfonia, arată un comunicat al companiei. Symfonia este activă în Polonia pe soluţii software ERP şi HCM destinate companiilor mici şi mijlocii, susţinută de doi investitori de top în tehnologie: Accel-KKR din Silicon Valley şi MidEuropa din Europa Centrală. Această mutare strategică marchează primul pas în cadrul planului de dezvoltare internaţională al companiei Symfonia. Softeh Plus va continua să funcţioneze ca o entitate independentă, sub acelaşi brand, având ca principal obiectiv accelerarea creşterii pe piaţa locală.

Conform reprezentanţilor Symfonia, decizia de achiziţie este motivată de poziţia dominantă a companiei Softeh Plus pe piaţa românească, ce se remarcă ca furnizor de top pe soluţii ERP în sectorul medical şi farmaceutic, aflat într-o ascensiune semnificativă. Symfonia apreciază funcţionalităţile remarcabile ale portofoliului Softeh Plus, baza consolidată de clienţi şi potenţialul de atragere a unei noi clientele.

În 2023, Softeh Plus a sărbătorit 30 de ani de activitate şi a încheiat anul cu afaceri de peste 7 milioane euro.

Softeh Plus va continua să opereze independent, cu obiectivul principal de a-şi extinde prezenţa în mod organic pe piaţa românească. Referitor la planurile de dezvoltare ale noii entităţi pentru anul curent, se anticipează o creştere semnificativă a cifrei de afaceri, menţinând ritmul de creştere cu două cifre înregistrat de Softeh Plus în ultimii ani, respectiv elaborarea unui plan strategic pe termen lung pentru stimularea dezvoltării continue pe piaţa românească.

„ Symfonia, împreună cu Accel-KKR şi MidEuropa, sunt hotărâţi să investească în Softeh Plus pentru a dezvolta în continuare compania şi a obţine o poziţie de lider pe piaţa din România. Prin această investiţie, Softeh Plus va putea oferi noi soluţii pentru a servi clienţii şi a creşte exponenţial în segmentele de piaţă selectate”, a declarat Mihai Calu, CEO al Softeh Plus.

Potrivit comunicatului, Symfonia Group, cu o echipă de peste 600 de angajaţi şi afaceri de circa 40 milioane euro, îşi propune să devină unul dintre principalii furnizori de software pentru companiile mici şi mijlocii din Europa Centrală şi de Est. Achiziţia integrală a Softeh Plus în România reprezintă primul pas spre această ambiţie. Astfel, grupul polonez se angajează să ofere echipei din România cele mai bune practici şi expertiza sa obţinută de-a lungul timpului. De asemenea, Symfonia intenţionează să capitalizeze parteneriatele cu furnizori globali de tehnologie, precum Amazon Web Services şi Microsoft, accesibile tuturor companiilor din portofoliul Accel-KKR.

Comunicatul transmite că numele Softeh Plus rămâne neschimbat. Toţi angajaţii şi managerii îşi păstrează rolurile actuale. În lunile următoare, Mihai Calu şi Piotr Ciski vor elabora un plan de tranziţie pentru a consolida echipa de conducere la nivel local, cu experţi operaţionali şi non-operaţionali. În cursul anului 2024, Mihai Calu va deveni membru al Consiliului de Supraveghere Softeh Plus, transferându-şi responsabilităţile de CEO.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: