România va avea, din 2022, o Agenţie de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare

magazin penny foto bun

România va avea, din 2022, o Agenţie de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare, cu scop de promovare şi garantare a faptului că produsele tradiţionale româneşti sunt autentice, a anunțat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, citat de Agerpres.

“Pin Programul pentru legume şi fructe, care se derulează cu ajutorul Ministerului Agriculturii, sunt sume distincte pentru educaţia copiilor, tinerilor. Există şi a patra pârghie, sper că va ieşi, este în faza finală la Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor – Directiva 633 privind practicile comerciale neloiale, care stabileşte relaţii corecte între micul producător sau procesatorul român şi comerciantul dominant care, din nefericire, în România nu este român. De la începutul anului viitor acest lucru va fi pus în practică de Agenţia de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare. Un model european care funcţionează peste tot. În această entitate, care este un parteneriat public – privat, comitetul de coordonare este format din mediul asociativ şi instituţii, cu obiective clare şi cu buget. Agenţia va face promovare pe scheme de calitate şi vor garanta că într-adevăr acele produse sunt chiar produse tradiţionale, produse montane sau alte produse care aparţin unor scheme de calitate”, a spus Oros.

Ministrul Agriculturii a precizat, totodată, că noua agenţie va trebui să colaboreze cu echipa ce se va instala la Casa Unirea.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Această agenţie, care va lucra pe baza strategiei făcută împreună cu mediul asociativ, va folosi în primul rând bani europeni şi va conlucra foarte bine cu noul mod de abordare al Casei Unirea. După ce vor finaliza acolo problemele administrative, litigiile, noua echipă care se va instala va cuprinde membrii selectaţi pe principiul guvernanţei corporative şi vor trebuie să lucreze cu această Agenţie de Calitate şi Marketing”, a susţinut Adrian Oros.

Guvernul a aprobat, în noiembrie 2018, înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar ”Unirea”, o societate comercială prin care se crea un mecanism naţional ce asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export.

La momentul respectiv, autorităţile menţionau faptul că entitatea se baza pe trei piloni de structurare şi dezvoltare: o reţea naţională în profil teritorial de clustere agricole, care integra la nivelul uneia sau mai multor Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor.

Un alt pilon era reprezentat de o reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială, funcţia de bază a unui asemenea centru fiind cea de a asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constituind în cantităţi, sortimente şi la calitatea necesare promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export.

De asemenea, se avea în vedere crearea unei reţele naţionale de magazine, dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agro-alimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.

În vara anului 2019, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a dispus Corpului de control efectuarea unei verificări de fond asupra întregii activităţi a Casei de Comerţ pentru produse agroalimentare Unirea S.A, în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie au semnalat “grave probleme privind modul de cheltuire a bugetului alocat Casei de Comerţ.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.