România, pe primul loc atât la exportul, cât și la importul de semințe de floarea soarelui. Scădere drastică a livrărilor ucrainene pe piața comunitară

floarea soarelui Sursă foto: Unsplash

64.053 de tone de semințe de floarea soarelui au fost livrate din România, în perioada 1 iulie – 26 noiembrie 2023, pe piețele terțe. Aceasta este cea mai mare cantitate vândută de un stat membru al Uniunii Europene, scrie Lanțul Alimentar.

Pe locul doi se află Bulgaria, cu 33.363 t, urmată de Croația, cu 20.665 t.

În total, Uniunea Europeană a exportat 131.853 t, primele cinci destinații fiind: Pakistan, Bosnia-Herțegovina, Turcia, China și Regatul Unit. Exporturile au scăzut cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Importul de semințe de floarea soarelui de pe piețele terțe, plasează România tot pe locul 1, cu 78.836 t. Balanța comercială este, așadar, negativă: – 14.783 t.

Pe locul doi la importuri se află Bulgaria, cu 38.929 t, urmată de Spania, cu 13.739 t.

Per total, Uniunea Europeană a importat 190.619 t, cădere cu 85% față de aceeași perioadă a anului trecut. Principalele surse: Moldova ( 119.983 t, față de 108.093 t, în 2022 ), Ucraina ( scădere drastică de la 1.085.480 tone la 35.760 t/cota de piață actuală 18,8%, față de 86,7%, anul trecut ), China, Turcia, Argentina.

Citește integral pe Lanțul Alimentar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: