UPDATE
Compania CFR Călători susține că nu ar fi fost cazuri de refugiați din Ucraina care și-au plătit biletul, deși Ministerul Transporturilor a promis încă de acum două zile gratuitate pe trenurile CFR Călători, dar recunoaște, totodată că nu există niciun document oficial pentru a susține legal această facilitate și arată către ministerul de resort care a întârziat emiterea actului normativ : ,,CFR Călători are convingerea că nu există nici o persoană refugiată care să nu fi avut acces în trenurile CFR Călători sau a cărui călătorie să fie întreruptă condiționată de documentele de transport prezentate”. Explicațiile aici
Articol inițial :
Transportul feroviar gratuit pentru refugiații din Ucraina pe care l-a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, marți, 1 martie, nu se aplică oficial, pentru că angajații CFR Călători de la casele de bilete nu au primit niciun document pentru facilitatea promisă.
Ministerul Transporturilor nu a dat un Ordin de Ministru sau o Ordonanță de Urgență așa cum a fost emisă pentru avioanele militare NATO, respectiv Ordinul de Ministru pentru suspendarea taxelor CNAIR pentru ruta Port Constanța – Vama Albița.
Potrivit surselor Economedia, angajații CFR Călători ar fi primit doar indicații verbale pentru această gratuitate, nu însă și o notă scrisă.
O Ordonanță de Urgență pentru această gratuitate ar fi deja scrisă de câteva zile la Ministerul Transporturilor, dar încă nu a fost emisă, spune fostul ministru Cătălin Drulă, care îi cere lui Grindeanu să emită mai repede actul normativ.
„Trebuie să dați ordonanța de urgență care e deja scrisă de câteva zile de aparatul ministerului. Nu funcționează gratuitatea pe care deja ați anunțat-o și oamenii ăștia bătuți de soartă suferă”, a scris Drulă.
O astfel de situație este descrisă și în relatarea deputatului USR Iulian Bulai, care a povestit pe pagina de Facebook o situație din Gara de Nord din București când, în cazul a trei femei refugiate din Ucraina, casiera CFR Călători le-a refuzat transportul gratuit pentru că nu există bază legală.
„Poveste lungă pe scurt. 3 femei și Vladimir – un băiețel de trei ani. Vor să ajungă la unchiul din Germani. Ajungem la Gara de nord, le iau bilet până la Viena cu trenul de mâine și zic doamnei că sunt 4 refugiați și că să aplice gratuitate pe teritoriul României. Așa cum a anunțat CFR – gratuitate la CFR pe teritoriul României pentru refugiații din Ucraina. Doamna de la ghișeu: nu se aplică, nu am fost înștiințați, nu am primit nicio telegramă sau înștiințare în acest sens. Nu pot să fac nimic.PS: am plătit bilet plin pentru cele 3 femei până la Viena. Copilul are gratuitate. Nu asta e ideea totuși: ci că sistemul nu funcționează, sau cel puțin nu funcționează pentru trenurile internaționale care merg pe teritoriul țării. PPS: Am încercat să sun pe dl Grindeanu direct de la ghișeu. Ministrul avea telefonul închis. Este în Polonia la ședința comună de guvern. Între timp am înștiințat pe consilierul lui personal. Sper să se rezolve”, a scris Bulai.
Și pe pagina lui Sorin Grindeanu cititorii au reclamat că gratuitatea CFR Călători promisă de fapt nu se aplică: