România importă gaze din trei direcții, marți

romgaz Sursa foto: romgaz.ro

România importă marți gaze prin trei din cele patru puncte de conexiune cu vecinii, respectiv Isaccea (Ucraina), Negru Vodă (Bulgaria) și Arad (Ungaria). Doar Giurgiu (Bulgaria) a rămas fără importuri de gaze.

În total, 11,3 milioane de metri cubi de gaze intră azi în România, la un consum total de 41,5 milioane mc, restul fiind acoperit din producția internă – 22,2 milioane mc și extracția din depozite – 8 milioane mc.

Sursa foto: Transgaz

Încă de ieri, fluxurile de gaze de pe teritoriul României se schimbaseră, în comparație cu ultimele zile ale anului trecut. Astfel, au început, după o pauză de nouă luni, importurile via Ucraina prin punctul Isaccea, pentru că Gazprom a rezervat capacitate de export.

În același timp, de unde țara noastră exporta gaze către Ungaria (tranzit, în fapt), acum este invers: din Ungaria se aduc gaze, în fapt, de aici vin cantitățile de import cele mai mari, ruta Arad luându-i locul, ca importanță, celei de la Negru Vodă.

O posibilă explicație ar fi că dinspre Ungaria vin gaze mai ieftine decât direct din Rusia, în ciuda faptului că sursa de proveniență este aceeași – Gazprom. În ultimele două săptămâni, prețul gazelor a scăzut cu circa 30% la bursa din Viena (de unde vine marfa către România, via Ungaria), pentru că mai multe vase cu LNG au venit către Europa, diminuând presiunea pe prețul gazului pe piața europeană.

România, iarna, are mai multe surse de alimentare a consumului, după cum urmează: producția proprie a Romgaz și Petrom, extracția din depozitele umplute în sezonul cald și importurile. Deocamdată, indiferent de punctul de intrare în țară, toate gazele de import au proveniență rusească.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: