România a încasat o nouă tranșă din PNRR, de 1,9 miliarde euro

bani euro salariu pexels sursa foto: Pexels

România a încasat joi o nouă tranșă, de 1,942 miliarde de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Banii au intrat în contul Ministerului Finanţelor (MF) deschis la Banca Națională a României (BNR). Suma reprezintă prefinanţarea de 13% din împrumutul de aproximativ 14,94 miliarde de euro contractat de România în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

În total, România a primit până acum 3,79 miliarde de euro din PNRR, după ce în data de 2 decembrie a primit prima tranşă a prefinanţării, pe componenta de grant, în valoare de 1,85 miliarde euro.

„Acum două zile, în 11 (ianuarie – n.r.), Comisia Europeană a luat această decizie şi astăzi a fost creditat contul din Banca Naţională şi încă 1,9 miliarde de euro au intrat pe parte de împrumuturi în contul deschis la BNR în această dimineaţă. Practic, în acest moment, putem spune că am tras din PNRR şi avansul din împrumuturi şi avansul din granturi şi urmează ca după finalizarea tuturor procedurilor pe care le mai avem de finalizat pentru a operaţionaliza toate circuitele din PNRR – şi aici mă refer la Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare care este acum în lucru – să putem începe, practic, să facem şi demersuri pentru a trage aceşti bani”, a declarat joi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.

Dan Vîlceanu a precizat că prima cerere de plată pe care România o va face în cadrul PNRR va avea loc în trimestrul doi din acest an, când vom putea trage aproximativ 2 miliarde de euro din partea de granturi şi 900 de milioane de euro din partea de împrumuturi.

„Prima cerere de plată pe care o vom face în PNRR va fi în trimestrul doi din acest an, aşa este calendarul în PNRR. Va fi o cerere de plată prin care, în urma jaloanelor şi ţintelor pe care le-am avut până la sfârşitul anului 2021, vom putea trage aproximativ 2 miliarde de euro din partea de granturi şi 900 de milioane de euro din partea de împrumuturi, urmând ca la fiecare cerere de plată să se storneze practic din împrumut o sumă, astfel încât, până la finalul PNRR, tot ce am primit bani cu împrumut să fie reţinut din celelalte tranşe pe care le tragem prin acest Mecanism de Redresare şi Rezilienţă”, a explicat şeful de la Fonduri Europene.

Suma aferentă implementării PNRR este de 29.181.842.750 euro. România a solicitat sprijin financiar nerambursabil în valoare de 14.239.689.750 euro şi împrumuturi de 14.942.153.000 de euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Toate acestea reprezintă 13,09% din PIB-ul raportat în 2019.

Planul conţine 171 de măsuri, dintre care 64 de reforme şi 107 investiţii, structurate în jurul a şase piloni şi a 15 componente.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: