ROCA Investments a preluat pachetul majoritar de acțiuni al RDF, iar compania agricolă a cumpărat distribuitorul Adidana

agricultura, fermier, teren agricol, recolta sursa foto: Pexels/ Binyamin Mellish

ROCA Investments și-a majorat participația în RDF, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni. Dezvoltarea companiei va continua sub aceeași formulă a controlului în comun și parteneriatului dintre fondatorul și CEO-ul companiei, Florin Deznan și ROCA Investments. De asemenea, RDF a achiziționat 100% din capitalul social al Adidana, un important distribuitor național de îngrășăminte chimice. Astfel, RDF își dublează nivelul activității și devine jucător la nivel național în agribusiness.

„Prin această tranzacție ROCA susține RDF, una dintre cele mai importante companii din portofoliul său, în efectuarea primei sale tranzacții de tip M&A. Scalarea companiei continuă alături de Florin Deznan ce va coordona mai departe activitatea executivă a companiei. Adidana este o companie care complementează RDF atât prin natura businessului, cât și prin zona geografică și o transformă într-un jucător în agribusiness la nivel național. Prin acest proces, de consolidare la nivel de industrie, extindere teritorială prin M&A, RDF urmează să funcționeze ca o societate de tip Holding care își continuă dezvoltarea accelerată atât prin creștere organică cât și prin achiziții directe de companii care activează în agricultură”, a declarat Alexandru Savin, Investment Manager ROCA Investments.

Fondată în 1993, în județul Argeș, Adidana a pornit ca o mică afacere de familie deținută de Adrian Ionescu, ajungând în prezent unul dintre principalii distribuitori de îngrășăminte chimice din Sud-Estul României, dar și un jucător relevant la nivel național. Modelul de business al companiei are la bază o platformă ce integrează întreg procesul operațional – furnizarea de input-uri, transport, depozitare, distribuție, consultanță oferită fermierilor. Astfel, compania se focusează pe liniile de business: vânzare de îngrășăminte chimice solide și lichide, vânzare de combustibil și vânzare de semințe și pesticide.

„Încă din 2019, când am cunoscut echipa ROCA, am realizat că este partenerul potrivit alături de care pot maximiza potențialul companiei pe care am fondat-o în urmă cu 26 de ani. Dacă din 2019 RDF a trecut printr- o perioadă de expansiune, investiții și reorganizare a întregului business, acum începe o etapă în care ne concentrăm pe consolidare și dezvoltare în teritorii noi. Așa a apărut oportunitatea investiției în Adidana, o companie complementară RDF din toate punctele de vedere, alături de care putem spune că devenim jucător național. Dezvoltarea strategică nu se oprește aici. În perioada următoare ne uităm să achiziționăm și alți jucători complementari din piața de agribusiness. Obiectivul nostru este să devenim un „one stop service” – o soluție completă pentru ceilalți jucători din domeniul agricol.” a spus Florin Deznan, CEO RDF.

RDF Arad, unul dintre cei mai mari distribuitori regionali de inputuri agricole și în același timp producător de produse agricole, a marcat în 2021 finalizarea unor investiții în valoare de 5,7 milioane de euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje, după ce, în 2020, a reorganizat fiecare linie de business, a introdus noi proceduri, a crescut echipa și prin urmare a crescut cifra de afaceri în 2020 cu peste 65%, ajungând la un profit operațional (EBITDA) de 4,3 milioane lei. În 2021 cifra de afaceri a RDF a crescut cu 40%.

Sectorul agricol din România

Agricultura joacă un rol important în economia românească. Aproximativ 23% din populația României este implicată în activități conexe cu domeniul agriculturii, comparativ cu 4.9%, media la nivelul Uniunii Europene. Cererea tot mai crescută pe piața agricolă din România și interesul pentru investiții în acest domeniu, poziționează în continuare țara noastră în topul producătorilor de cereale la nivel european. În completare, sectorul agribusiness a contribuit în mod semnificativ la PIB-ul României și în 2020, iar activitățile principalilor jucători au avut o evoluție ascendentă.

Rezultatele pozitive se datorează potențialului agricol al României, creșterii producției, precum și investițiilor în infrastructură și utilaje de ultimă generație făcute în ultimii ani de către marile companii care activează în acest sector, și care au contribuit la creșterea productivității. Cu toate acestea, sectorul agribusiness din România este departe de a-și fi atins potențialul maxim, însă perspectivele de dezvoltare sunt favorabile.

ROCA Investments este prezentă în 10 județe ale țării, în cinci mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane euro, un profit operațional (EBITDA) de cinci milioane euro și au peste 1.000 de angajați.

Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: Sarcom (unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România), BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) și  Sinteza (industrie chimică).

În decembrie 2021, ROCA Investments a anunțat lansarea primului său pilon strategic de dezvoltare, ROCA Industry, un holding de materiale de construcţii, care reuneşte toate companiile din portofoliul său din acest domeniu de activitate. ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care are în vedere listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: