Antreprenorii români se lovesc de lipsa materiilor prime disponibile în țară, nu doar de lipsa forței de muncă. Doi dintre aceștia au fost prezentați de Economedia în seria Antreprenor cu valoare adăugată, și ambii au arătat că au mai rămas puține tăbăcării în țară, astfel că aduc marfa din străinătate.
Între timp, alte firme din țară au probleme din cauza noilor regule puse în aplicare de stat. Una dintre ele, este e-transport, care, după cum au declarat specialiștii pentru Economedia, sunt confuze și interpretate diferit de fiecare instituție în parte.
Alte bătăi de cap au avut săptămâna aceasta contabilii când s-au lovit de digitalizarea pusă în practică de Registrul Comerțului. Între timp, salariile românilor s-au triplat în 10, iar unii dintre cei mai mari angajatori sunt companii de stat. Același stat care a continuat să se împrumute în ritm susținut și în luna iulie pentru a acoperi cheltuielile în an electoral.
Economedia vă prezintă retrospectiva celor mai importante noutăți ale săptămânii, ale poveștilor de business publicate în această săptămână, precum și ale analizelor Economedia.
-
Campania Economedia „Antreprenor cu valoare adăugată” – Poveștile săptămânii
Săptămâna aceasta am cunoscut doi antreprenori români care se lovesc de aceeași problemă, lipsa tăbăcăriilor. Urban Bag este o afacere românească ce produce rucsacuri, portofele, agende și accesorii, multe dintre ele fiind realizate handmade de către persoane care au dificultăți financiare. În spatele proiectului se află Dorin Tambrea, în vârstă de 42 de ani, din București, absolvent al Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” și al Academiei de Studii Economice. Detalii, AICI.
De asemenea, una dintre afacerile cunoscute printre românii care doresc curele sau brățări din piele este Atelier Nichita, pornită în urmă cu 30 de ani de Petre Nichita în satul Movilița din județul Constanța.
Dacă la începutul anilor 90 găsea materie primă de calitate la tăbăcăriile din România, acum preferă să o aducă din străinătate, pentru că, spune el, numărul tăbăcăriilor și al mărfii lor a scăzut mult în acești ani. Povestea acestei afaceri, AICI.
-
Cum arată topul angajatorilor, patru companii de stat sunt în Top 10
CFR SA, Poșta Română și Kaufland România sunt în topul companiilor cu cei mai mulți angajați în 2023, potrivit datelor analizate de pe platforma Termene.ro. Din top 10 companii cu cei mai mulți angajați, patru sunt companii de stat. În ce privește companiile care au angajat cel mai mult, în top se află Lidl și un producător de mobilă. Clasamentul, AICI.
-
Guvernul se împrumută la turație maximă
Guvernul Ciolacu nu a ridicat piciorul de pe pedala îndatorării nici în iulie, în condițiile în care cheltuielile bugetare au scăpat de sub control în anul electoral. Guvernul a făcut împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar și rostogolirea datoriei vechi în valoare de 13 miliarde de lei. Asta împinge totalul împrumuturilor din acest an la 148 miliarde de lei. Analiza, AICI.
-
Cum încearcă firmele să înțeleagă e-transport
Mediul de afaceri din România încearcă să se adapteze din mers la noile norme de raportare impuse de stat, cum ar fi e-Factura sau RO e-Transport, dar descoperă la tot pasul noi provocări și neclarități. Unele firme se plâng, în cazul RO e-transport, că înseamnă un consum în plus de logistică și de resursă umană pentru a putea respecta cerințele impuse legal. Iar consultanții care ar trebui să le ofere soluții se lovesc de o lege fără norme clare și de autorități care interpretează diferit același act normativ, după cum a explicat într-un interviu pentru Economedia Alexandru Pop, Tax Manager la TPA România, companie specializată în contabilitate, consultanță fiscală, consultanță juridică și audit.
-
Digitalizarea de la Registrul Comerțului, val de plângeri de la contabili
Noua platformă informatică a Oficiului Național al Registrului Comerțului a generat un val de plângeri din partea contabililor care interacționează cu ea. Ei scriu de câteva zile că nu pot încărca anumite documente în platformă, că așteaptă multe ore pentru o simplă operațiune pe care nu o pot finaliza, ori primesc înapoi cereri pe care nu le înțeleg. De asemenea, spun unii dintre ei, contabililor le ia si 10 ore pentru o rezervare de nume la Registrul Comerțului. Detalii și răspunsul ONRC, AICI.
-
Numeroase modificări propuse la codul de procedură fiscală
Ministerul Finanțelor anunță o serie de modifică la codul de procedură fiscală și anunță că introduce numărul de identificare digitală (un CNP fiscal), alternativ CNP-ului clasic. Modificarea vine deși premierul Marcel Ciolacu a spus anterior că nu mai pot apărea modificări fiscale, precum CNP-ul fiscal, fără dezbatere. O altă măsură vizează scăderea plafoanelor de încasări și plăți pentru cei care au popriri pe conturi. Detalii despre propuneri, AICI.
Evoluția salariilor din România: Veniturile medii aproape s-au triplat în 10 ani
Salariile din România aproape s-au triplat în ultimii 10 ani, iar puterea de cumpărare a veniturilor medii aproape s-a dublat în acest interval, dar există și inegalități teritoriale semnificative, arată o analiză a cercetătorilor de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Economiștii analizează și evoluția salariilor și arată că în cea mai defavorizată situație se află 11 județe, în care salariile sunt mai mici decât media națională, iar ritmul lor de creștere a rămas, de asemenea, sub media națională. Pe de altă parte, doar 3 județe au salarii medii mai mari decât media națională și un ritm de creștere al salariilor peste medie.
ALTRNTV Shop, un marketplace social care vinde produse sustenabile de la designeri români, ajută copii din mediul rural să meargă la dentist
ALTRNTV este un spațiu, fizic dar și online, din București dedicat produselor vestimentare, accesoriilor, cosmeticelor și produselor home-deco create de către designeri români, din materiale sustenabile și utilizând tehnici de producție prietenoase cu mediul înconjurător și cu pielea.
Proiectul atrage atenția prin faptul că este un startup social, care donează integral profitul proiectelor umanitare ale asociației Merci Charity. Printre acestea se numără oferirea de servicii stomatologice copiilor din zone rurale.
Cofondatoarea Daniela Staicu a povestit, într-un interviu acordat Economedia, cum a apărut proiectul, ce designeri promovează, cine sunt competitorii săi, care sunt provocările și ce planuri de viitor există.