„La Mama” a decis să recruteze doar angajați români în restaurantele sale/ „Dacă nu dăm șanse forței de muncă din România, va pleca afară și ne vom plânge că pleacă”

restaurant Pixabay sursa foto: Pixabay

Rețeaua de restaurante „La Mama” spune că a decis în urmă cu câteva luni să angajeze persoane doar din piața românească pentru a da o „șansă forței de muncă din România”, care pleacă peste hotare, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Compania a avut în 2023 o creștere a cifrei de afaceri du 15% față de 2022 și plănuiește pentru acest an extinderea cu încă două, trei locații, în care să investească două milioane euro.

„Astăzi oamenii își înțeleg mult mai bine jobul. Faci cu mai puțini oameni ceea ce făceai în trecut, pentru că angajații s-au educat. În restaurantele noastre am decis acum câteva luni să luăm oameni doar din piața românească. Dacă nu dăm șanse forței de muncă din România, va pleca afară și ne vom plânge că pleacă. Trebuie să dăm șanse și să fim atractivi pentru cei care se gândesc să plece afară. Pentru noile locații pe care urmează să le deschidem, vom avea nevoie de aproximativ 100 de angajați. Pentru aceasta, colaborăm cu Școlile de meserii și angajăm și persoane cu dizabilități, pentru că trebuie să întoarcem comunității binele pe care îl primim”, a subliniat Cătălin Mahu, proprietareul rețelei de restaurante „La Mama”.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit companiei, creșterea cifrei de afaceri cu 15%, în 2023, a fost susținută de menținerea unei politici corecte de prețuri, dar și de alegerea ingredientelor de calitate.

„Prețurile noastre au crescut cu mai puțin decât cele la materia primă. Să nu uităm că prețul uleiului s-a dus de la trei lei la nouă lei. Noi, în industria de restaurante, am fost nevoiți să fim tampon între aceste scumpiri și clienți. În lanțul nostru schimbăm prețurile de două ori pe an. Dacă le-am stabilit în martie, până în septembrie nu m-am atins de ele, indiferent ce s-a întâmplat. În perioada aceasta, le-am majorat între 20 și 40%”, a declarat Cătălin Mahu, proprietarul rețelei de restaurante „La Mama”.

În viziunea acestuia, cele mai bune măsuri pe care statul le-a luat pentru sectorul din HoReCa au fost reducerea TVA la 5% la alimente și reducerea impozitului pe dividende la 5%. „În 2002, aceste măsuri m-au ajutat să deschid restaurantul de la Ateneu. Mi s-au părut cel mai bun stimulent”, a adăugat Cătălin Mahu.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.