Rețeaua de magazine Zabka din Polonia vrea să obţină 1,67 miliarde de dolari în urma listării la Bursa de la Varşovia

Froo Zabka Froo Zabka / Sursa foto: Twitter

Reţeaua de magazine de proximitate Zabka din Polonia intenţionează să obţină până la 6,45 miliarde de zloţi (1,67 miliarde de dolari) în cadrul Ofertei Publice Iniţiale (IPO) de luna aceasta, ceea ce ar putea fi cea mai mare listare din 2020 la Bursa de la Varşovia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Vânzarea este evaluată la 20 – 21,5 zloţi pe acţiune, a informat grupul polonez (proprietarul brandului Froo). Acţionarii intenţionează să ofere până la 300 de milioane de acţiuni, care ar urma să fie tranzacţionate la Bursa de la Varşovia în jurul datei de 17 octombrie.

Tranzacţia ar putea reprezenta un impuls pentru Bursa de la Varşovia, care nu a avut mari listări în ultimii ani. În 2020, Allegro, cea mai mare platforma de comerţ online din Polonia, s-a listat obţinând de la investitori 9,2 miliarde de zloţi.

“IPO ar fi în favoarea grupului, acordând companiei acces pe pieţele internaţionale de capital şi din Polonia în situaţia în care va fi necesară majorarea capitalului, inclusiv finanţarea unor potenţiale fuziuni şi achiziţii (M&A)”, se arată în comunicatul Zabka.

Fondul de private equity CVC Capital Partners ar urma să rămână cel mai mare acţionar după IPO, cu o participaţie de aproximativ 40%.

Înfiinţată în 1998, Zabka este una din mărcile cele mai cunoscute ale Poloniei, cu peste 10.500 de magazine care operează sub un model de franciză.

În primul semestru din 2024, veniturile au crescut la 11,15 miliarde de zloţi, de la 9,18 miliarde de zloţi în urmă cu un an. În 2023, grupul a înregistrat un profit net de 356 milioane de zloţi la venituri de 19,81 miliarde de zloţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: