Restricții și trafic oprit pe „Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse, chiar înainte de Paște, pentru reparații

Podul Pieteniei Ruse Giurgiu Sursa foto: www.europarl.europa.eu

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu anunță că traficul pe „Podul Prieteniei” Giurgiu – Ruse va fi oprit în perioada 26 – 29 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-24.00 al fiecărei zile, pentru realizarea unor lucrări de reparaţie  ale  carosabilului. Restricțiile vin în contextul în care mulți români sunt așteptați să intre în țară în această perioadă, în vederea sărbătorilor Pascale.

De asemenea, s-a precizat faptul că, pentru aceeași perioadă, în afara intervalului orar respectiv, când circulația nu este oprită, traficul în zona care necesită reparație se va desfășura pe o singură bandă de mers și va fi reglementat de indicatoare rutiere.

Anunțul vine din partea Direcției Regionale ce aparține Poliției de Frontieră Bulgare Ruse.

„Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să tranziteze frontiera națională prin PTF Giurgiu, în această perioadă, să utilizeze toate celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria, pentru evitarea aglomerărilor”, anunță Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Inspectoratul amintește, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, că pe site-ul Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro- este disponibilă aplicaţia Trafic on-line. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: