Renault ar pierde o producție de 500.000 de mașini pe an, dacă închide complet operațiunile din Rusia

renault duster Sursa foto: Renault

Ford, Volkswagen, BMW și Toyota au oprit fabricile rusești și au suspendat livrările către țară, ca parte a unei retrageri mai ample a giganților corporativi la nivel mondial. Însă unul dintre producătorii de automobile cu multe de pierdut în Rusia, Renault, a rămas aproape tăcut de când a început invazia rusă a Ucrainei.

Compania franceză a pierdut aproape 30% din valoarea sa de piață în urma invaziei ruse în Ucraina și a sancțiunilor economice care au urmat. Asta pentru că Rusia este a doua cea mai mare piață a Renault, iar compania plătește un preț mare pentru un acord de preluare a 25% din Avtovaz cu un miliard de dolari încheiat în 2007 cu un aliat de top al președintelui rus Vladimir Putin.

„Acum urmărim îndeaproape situația. Observăm un impact logistic în uzina Renault din Moscova din 28 februarie până în 5 martie. Uzinele Avtovaz din Togliatti și Izhevsk au fost suspendate temporar pe 5 martie și vor mai fi din 9 martie până pe 11 martie din cauza deficitului de aprovizionare la nivel mondial în prezent. În 2021, producția a fost de aproximativ 500.000 de unități dintre care 90% se vinde local, celelalte 10% fiind în principal pentru țările CSI”, spun oficialii Renault, contactați de Economedia.

Controlul majoritar al Renault asupra AvtoVaz, producătorul Lada din epoca sovietică, și dependența de Rusia pentru aproximativ 12% din veniturile sale sunt acum preocupări ale companiei. Tăierea legăturilor cu rușii ar avea un cost enorm, iar perspectiva unei recesiuni economice mai ample în Europa riscă să-i deraieze eforturile de redresare.

„Ar fi perfect legitim ca Renault să ia în considerare o ieșire de la AvtoVaz”, a spus, în Bloomberg, Philippe Houchois, analist la Jefferies. „Renault ar putea suporta pierderea, dar o ieșire ar fi o decizie dificilă.”

Rusia a adus aproximativ 5 miliarde de euro din veniturile Renault anul trecut, iar profitul operațional de aproximativ 315 milioane de euro ar putea fi în pericol, estimează Bloomberg Intelligence. Acțiunile Renault și-au continuat scăderea începută luna trecută, scăzând vineri cu până la 7,5% până la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2020.

Interesant e că Renault vinde, de circa doi ani, modelul Duster sub propriul brand, ca Renault Duster, în Rusia și în țările din America de Sud, mai scump și cu dotări superioare față de modelul produs în România.

Pe măsură ce un val de companii din întreaga lume retrag și se eliberează de activele din Rusia, Renault și guvernul francez, cel mai puternic acționar al său, au tăcut în legătură AvtoVaz. La fel și celălalt partener al companiei, Rostec State Corp., un conglomerat de apărare deținut de guvernul rus, condus de Sergey Chemezov, un apropiat al lui Putin.

„Renault a promis să respecte sancțiunile”, a declarat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, joi la radio France Info. Un purtător de cuvânt al AvtoVaz a refuzat să comenteze dincolo de problemele operaționale. Renault continuă să monitorizeze situația, potrivit unui purtător de cuvânt.

Incursiunea Renault în Rusia cu un deceniu și jumătate în urmă a fost decisă la cel mai înalt nivel politic și orice ieșire ar fi tensionată. Dacă compania se menține, s-ar putea lupta să strângă bani dintr-o afacere în care a investit peste 2 miliarde de dolari de-a lungul anilor.

„Un risc pentru Renault este ca controalele de capital să o împiedice să trimită profituri sau numerar de la AvtoVaz și celelalte operațiuni ale sale din Rusia”, a declarat Charles Coldicott, analist la Redburn.

Incursiunea Renault în Rusia cu un deceniu și jumătate în urmă a fost decisă la cel mai înalt nivel politic și orice ieșire ar fi tensionată din punct de vedere politic.

În 2007, Putin a dictat acordul inițial al Renault pentru o participație de 25% în Avtovaz sub fostul șef Renault Carlos Ghosn. Acordul a fost susținut de Franța și condus de Chemezov. Legăturile strânse ale CEO-ului Rostec cu Putin datează de când locuiau în același complex de apartamente din Dresda din Germania, în anii 1980, când viitorul președinte lucra ca ofițer KGB.

„Când am decis să ne mutăm în Rusia și să facem această alianță cu AvtoVaz, totul a fost bine”, a spus Ghosn joi într-un interviu pentru Bloomberg TV. „A avut mult sens.”

Ghosn, care a fost demis din funcția sa în 2018, s-a declarat surprins că actuala conducere Renault nu a comunicat despre situație. „Sunt uluit de faptul că este o liniște deplină.”

După investiția inițială a Renault în Avtovaz, statul rus a promovat și creșterile ulterioare ale acțiunilor sale. Rusia reprezintă acum aproximativ 18% din vânzările totale de vehicule ale companiei. Avtovaz a vândut în 2021 aproximativ 385.000 Lada, în principal în Rusia.

Dependența AvtoVaz de piața internă înseamnă că o recesiune economică profundă ar provoca probleme. „Din punct de vedere istoric, în perioadele de recesiune din Rusia, AvtoVaz a avut pierderi uriașe”, a spus Coldicott.

Fondată cu ajutorul Fiat SpA în 1966, când Rusia făcea parte din Uniunea Sovietică, Lada deținea aproape 80% din piață în perioada comunistă și controlează încă aproximativ 20% din piața rusă. Renault și-a renovat uriașa fabrică Togliatti de pe malul râului Volga și a reproiectat mașinile pentru a încerca să inverseze percepția consumatorilor locali cu privire la manopera și stilul prost.

Iar perspectivele strălucitoare din ultimii ani pentru Lada au făcut parte din planul CEO-ului Renault, Luca de Meo, de a revigora grupul. El a prognozat un model de afaceri „incredibil de profitabil” pentru mărcile de mașini economice Lada și Dacia, cu tehnologie și procese de fabricație comune.

Războiul din Ucraina nu este prima dată când Avtovaz îi pune piedici Renault. La un an după investiția sa inițială, criza financiară a făcut ca valoarea AvtoVaz să scadă, iar Putin a făcut presiuni pe Renault să vină în ajutor.

Apoi, în 2014, a urmat o primă rundă de sancțiuni după ce Putin a anexat regiunea ucraineană Crimeea. Renault a achiziționat un pachet de control de 51% în 2016, după ce Ghosn a promis că va face „tot ce este nevoie” pentru a sprijini compania care produce pierderi, aflată la un pas de colaps.

Războiul aflat în desfășurare în Ucraina reprezintă acum o nouă amenințare și poate mai serioasă pentru producătorul de automobile, datorită potențialului de a reverbera dincolo de granițele Rusiei.

„Planul de restructurare al Renault se bazează pe o redresare a pieței auto europene”, spun unii analiști. „Cu cât criza durează mai mult, cu atât este mai mare probabilitatea unei recesiuni în Europa.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: