Regatul Unit naţionalizează o uzină strategică de semiconductori

cipuri, semiconductori, chipuri, tehnologie, placa de baza, china, taiwan, sua Sursa foto: Unsplash / Anne Nygård

Guvernul britanic a anunţat vineri naţionalizarea unei uzine strategice producătoare de semiconductori care este esenţială pentru industria de apărare, în special pentru fabricarea avioanelor de vânătoare, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Respectiva uzină, situată la Newton Aycliffe, în nord-estul Angliei, va fi preluată de la proprietarul ei american Coherent Inc în schimbul unei sume pe care guvernul de la Londra nu a anunţat-o, dar potrivit surselor din domeniu ar fi de circa 20 de milioane de lire sterline.

Odată preluată de statul britanic, compania va fi redenumită Octric Semiconductors UK.

“Această achiziţie va permite asigurarea viitorului nu doar a acestei instalaţii esenţiale lanţului de aprovizionare al sectorului apărării, ci şi a celor aproximativ o sută de locuri de muncă”, motivează executivul laburist de la Londra într-un comunicat, transmite Agerpres.

Această uzină este “singura instalaţie securizată din Regatul Unit ce dispune de competenţele şi capacităţile necesare fabricării semiconductorilor pe bază de arseniură de galiu”, utilizate în special la fabricarea avioanelor de vânătoare”, explică guvernul britanic.

Potrivit cotidianului The Telegraph, respectiva fabrică este un furnizor al grupului aeronautic şi de apărare italian Leonardo, iar viitorul ei era în pericol în urma terminării unui contract major cu compania americană Apple.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: