Recolta de cereale a Ucrainei ar putea scădea cu 50% anul viitor

cereale, grau Foto: Pixabay

Suprafaţa însămânţată cu cereale de iarnă în Ucraina pentru recolta următoare este puţin probabil să depăşească două milioane de hectare iar recolta va scădea cu cel puţin 50%, a declarat joi directorul unei mari companii ucrainene din sectorul agricol, transmite Reuters.

Datele oficiale publicate săptămâna trecută de Ministerul Agriculturii de la Kiev arată că ritmul însămânţării grâului de iarnă, pentru recolta din 2023, este de trei ori mai mic decât era anul trecut la acelaşi moment. Conform acestor date, până la data de 3 octombrie, fermierii ucraineni au însămânţat 1,1 milioane de hectare cu grâu de iarnă, comparativ cu 3,1 milioane de hectare anul trecut.

“Este puţin probabil că vom trece de două milioane de hectare însămânţate cu grâu de iarnă”, a declarat Alex Lissitsa, director general la IMC, una dintre cele mai mari companii agricole din Ucraina. “Recolta de cereale (în principal grâu şi orz) va fi cu 50-70% mai mică în 2023 comparativ cu 2022. Ne vom acoperi nevoile proprii dar la exporturi nu va fi totul pe roz”, a adăugat Alex Lissitsa.

În mod normal, Ucraina consumă până la şapte milioane de tone de grâu şi până la patru milioane de tone de orz în fiecare sezon.

Potrivit lui Alex Lissitsa, lipsa fondurilor pentru însămânţare rămâne o problemă importantă pentru fermieri, în contextul în care preţul cerealelor pe piaţa locală a scăzut, în timp ce costurile cu inputurile au crescut semnificativ. “Cred că anul următor vom avea o scădere uriaşă a productivităţii şi a randamentelor astfel că la finele anului ne vom regăsi într-o situaţie dificilă, nu vom fi morţi dar într-o situaţie dificilă”, a spus Alex Lissitsa.

Până acum, Ministerul Agriculturii de la Kiev nu a oferit o estimare cu privire la suprafaţa însămânţată cu grâu de iarnă pentru recolta din 2023, însă în luna august ministrul Agriculturii, Mykola Solsky, a declarat că suprafaţa însămânţată cu grâu de iarnă ar putea scădea în acest an până la 3,8 milioane de hectare, de la 4,6 milioane de hectare anul trecut, din cauza invaziei ruseşti. Cu toate acestea, analiştii intervievaţi de Reuters susţin că în realitate suprafaţa însămânţată cu grâu de iarnă ar putea fi mult mai mică.

Anul trecut, Ucraina a însămânţat peste şase milioane de hectare cu grâu de iarnă, pentru recolta din 2022, însă o mare parte din teritoriul ţării a fost ocupată de forţele ruseşti de la debutul invaziei din februarie.

În total, Ucraina a recoltat în acest an 19 milioane de tone de grâu, comparativ cu aproximativ 32,2 milioane de tone în 2021. Această scădere semnificativă a fost rezultatul ostilităţilor din multe regiuni dar şi al ocupării unor mari suprafeţe de teren de către forţele ruseşti.

Luna trecută, adjunctul ministrului ucrainean al Agriculturii, Taras Vysotskyi, a estimat că recolta de grâu a Ucrainei din 2023 ar putea scădea până la 16-18 milioane de tone, de la 19 milioane de tone în 2022, din cauza unei aşteptate diminuări a suprafeţelor însămânţate cu grâu de iarnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: