Războiul din Ucraina: Banca Rusiei anunță măsuri de sprijin pentru băncile rusești sancționate

plati electronice, carduri, visa, mastercard Sursa foto: Pixabay

Banca Rusiei a anunțat vineri măsuri de sprijin pentru băncile sancționate de Statele Unite în urma invadării Ucrainei. „Banca Rusiei și guvernul rus vor oferi toată asistența necesară băncilor sancționate de statele occidentale”, în special pentru cele mai mari bănci ale țării, VTB și Sberbank, a precizat instituția financiară, într-un comunicat citat de Le Figaro.

„Toate operațiunile acestor bănci în ruble vor fi efectuate și serviciile adecvate vor fi oferite tuturor clienților, ca de obicei”, potrivit sursei citate. „Banca Rusiei este pregătită să susțină băncile cu ruble și cu valute externe”, a precizat instituția, afirmând că băncile în discuție au „o mare rezervă de soliditate”.

Sberbank a asigurat joi că toate sistemele și birourile sale continuă să funcționeze „normal” iar clienții au „acces deplin” la depozite. La rândul său, VTB a anunțat că, din cauza sancțiunilor, folosirea cardurilor bancare de tipul Visa și Mastercard în străinătate este „imposibilă”.

„Recomandăm retragerea în avans de lichidități pentru plățile pe teritoriul altor țări”, a precizat VTB, menționând că pe teritoriul rusesc toate cardurile sunt operaționale „fără restricții”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: