Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,9%, în linie cu ținta BCE

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut uşor, până la 1,9% în luna iunie, în linie cu estimările economiştilor şi cu ţinta avută în vedere de BCE, transmite Reuters.

Potrivit unei estimări preliminare publicată miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 1,9% în luna iunie 2021, de la un nivel de 2% în luna mai. Este o vorba de un nivel al inflaţiei în linie cu obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%, potrivit Agerpres.

Creşterea inflaţiei în zona euro în luna iunie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 12,5%, în timp ce preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 0,7%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de doar 0,6%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată în luna iunie, la 0,9%. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a scăzut uşor până la 0,9%, de la 1%% în luna mai. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 16 iulie.

În luna mai, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut până la 2,3%, de la 2% în luna aprilie, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Ungaria (5,3%) Polonia (4,6%), Luxemburg (4%), Lituania (3,5%) şi România (3,2%).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: