Răsturnare de situație pentru cel mai mare contract de autostradă din România: Constructorul Astaldi și-a retras contestația depusă pentru lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

Autostrada Tuneluri Sursa : Ministerul Transporturilor

Constructorul Astaldi și-a retras contestația depusă în urmă cu două săptămâni pentru lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, ceea ce înseamnă, practic, deblocarea celui mai mare contract pentru o autostradă din România.

Licitația pentru lotul 3 Cornetu – Tigveni (37 de kilometri și 5,8 miliarde de lei) a fost lansată în septembrie 2020, iar în etapa de licitație restrânsă s-au calificat șase constructori: Aktor, Astaldi, Makyol, Mapa (n.r antreprenorul de pe lotul 2), Pizzarotti şi Strabag.

Contractul are o durată de 11 ani, din care primele 14 luni pentru proiectare, 59 luni execuție, respectiv 5 ani pentru garanție, dar cu punctaj superior pentru un calendar accelerat de 12 luni proiectare și 45 de luni execuție.

Retragerea contestației a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu la B 1 TV. „Pe lotul 3, Astaldi, care nu a avut documentația completă, astăzi a retras contestația, practic a reintrat în normal licitația”, a explicat Șerbănescu.

Contestația viza documentația tehnică, cu lacune și erori. „Ce reclamă constructorii? “Profesionalismul” comisiei de evaluare care dă răspunsuri la cererile de clarificări în bătaie de joc, pline de truisme și contradicții care mai mult creează confuzie în loc să lămurească problema. Sau faptul că “documentația” oferită de CNAIR are un foraj cu coordonatele unui lac aflat la 30 km distanță față de traseu. Ori că un studiu geotehnic are doar… coperta! Sau că la Tunelul Poiana, lung de 1,7 km, studiul de fezabilitate din 2008 are doar două foraje, în capete, la o adâncime de 18 metri când autostrada străbate muntele la sub 100 metri, iar normativul cere 9 foraje, minim. Ne-ar trebui câteva pagini doar să spicuim cele mai aberante răspunsuri date de CNAIR și cele mai grave abateri de la normative și lipsuri ale studiilor de teren pe care antreprenorii sunt nevoiți să își fundamenteze o ofertă solidă care să fie și pusă în operă, în realitate, nu doar pe hârtie”, a scris Asociația Pro Infrastructură.

În replică, CNAIR a transmis că, prin această contestație tardivă, Astaldi „trage de timp”. „Contestația este tardivă. Astaldi vrea, de fapt, să prelungească termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru că nu are încă toate documentele pregătite ca să participe la licitație. Astaldi nu a făcut nicio contestație în 2020 în faza de precalificare, deși vorbim fix de aceeași documentație. Așa zisa problemă a Studiului de Fezabilitate este una falsă pentru că acesta este ilustrativ, conform legislației. Constructorul este obligat să își facă studiile geotehnice în faza de proiectare. Pentru că este un contract de proiectare și executie. Iar la acest tip de contracte Antreprenorul își face proiectul pe care după aia tot el îl execută. Licitația, cu elementele “lacunare”, a fost lansată în anul 2020. Ulterior lansării licitației Cătălin Drulă a preluat mandatul și nu a reclamat că ar exista probleme. Nu a avut obiecțiuni nici după acest moment în condițiile în care o mare parte din licitație s-a desfășurat pe perioada mandatului său”, a transmis CNAIR.

Până la transmiterea documentelor către SICAP, cea mai mare licitație pentru o autostradă încă figurează ca suspendată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Domane ajuta sa nu castige Aktor, si Doamne fii Roman si fa sa castige Strabag ca dintre toti ei sunt cei mai seriosi

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.