Raport: România nu a sancționat niciun oligarh și nicio firmă rusească implicată în invazia din Ucraina

kremlin, rusia, moscova Sursa foto: Unsplash / Paul G

România nu a sacționat niciun oligarh și nicio firmă rusească implicată în invazia sângeroasă din Ucraina. Un raport publicat de ONG-ul românesc 45North arată că firme cu asociați sau beneficiari reali cetățeni ruși fac afaceri de miliarde de euro la noi în țară. În topul firmelor care fac bani în România apar Lukoil, Strabag, Sun Wave Pharma sau proprietarul hotelului JW Marriott, potrivit Context.ro.

Informații esențial din studiu:

  • România aplică doar sancțiunile internaționale obligatorii adoptate de Uniunea europeană și Organizația Națiunilor Unite.
  • Spre deosebire de alte state, țara noastră nu a sancționat unilateral nicio entitate sau persoană implicată în agresiunea rusă din Ucraina.

Sancțiuni internaționale: Cadru legal

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 stabilește cadrul legal pentru aplicarea și impunerea de sancțiuni internaționale. Pe scurt, definește două tipuri de sancțiuni: obligatorii, pe care România trebuie se le impună pentru că sunt adoptate de UE și ONU și “opționale” la latitudinea statului român.

Dacă primele se aplică direct, celelalte devin obligatorii doar după adoptarea unui act normativ. Cu alte cuvinte, putem, la fel ca Polonia sau Cehia, să impunem sancțiuni împotriva firmelor sau a persoanelor implicate în agresiunea rusă din Ucraina, însă nu o facem. În plus, pedepsele pentru nerespectarea legii sunt relativ blânde: amenzi între 10 și 30.000 de lei și, în cazuri extreme, ridicarea autorizației de funcționare.

Cine supraveghează implementarea sancțiunilor

Ordonanța instituie un Consiliu Interinstituțional, care acționează ca principal organism consultativ din care fac parte reprezentanți ai mai multor agenții și ministere, inclusiv  Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Context a arătat că Oficiul este ineficient în lupta împotriva spălări banilor (Detalii, aici).

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are și ea un rol important în punerea în aplicare a sancțiunilor în România, datorită prerogativei sale de a îngheța fonduri și active și a statutului său de autoritate de supraveghere a acestui proces. După invazia Ucrainei din februarie 2022, ANAF a emis șapte ordine de blocare a resurselor economice, pentru șase entități: TMK ARTROM S.A., TMK ASSETS SRL, AEROFLOT,  TMK EUROPE GMBH, METALLOINVEST TRADING AG și  MMK METALURJI SANAYI TICARET VE LIMAN ISLETMECILIGI A.S.

Lukoil

Gigantul Lukoil, de exemplu, și-a trecut administratorul, un cetățean român, drept beneficiar real și nu apare nici pe măcar pe lista firmelor cu asociați entități sau cetățeni ruși. De fapt, asociatul unic al  Lukoil România este Litasco SA, o companie înregistrată în Elveția și deținută de firma rusească Lukoil PJSC. Pentru perioada 2014-022, veniturile Lukoil reprezintă aproape 80 de procente din totalul veniturilor companiilor analizate de 45north. În România sunt prezente și alte companii din grupul Lukoil: LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE SRL, PETROTEL LUKOIL SA.

O investigație din iulie 2023 a jurnaliștilor ruși de la Proekt a arătat că Lukoil a avut contracte în valoare de cel puțin 6 miliarde de ruble pentru „furnizarea de combustibil Ministerului Rus al Apărării, Flotei Mării Negre și întreprinderilor din domeniul apărării”, începând din 2014. Lukoil se află sub sancțiuni americane din 2014, iar în august 2022 autoritățile americane au confiscat un Boeing 737 în valoare de 45 de milioane de dolari deținut de companie.

Strabag

Portivit 45north, un alt exemplu de societate care nu apare în datele furnizate de Oficiului Național al Registrului Comerțului este STRABAG SRL. Strabag este cea mai mare companie de construcții din Austria și un jucător important în construcția infrastructurii din România. Fondatorii și principalii acționari ai companiei sunt Dr. Hans Peter Haselsteiner și Klemens Peter Haselsteiner. Este de notorietate publică faptul că Strabag AG îl are ca acționar majoritar pe Oleg Deripaska, un cunoscut oligarh rus aflat sub sancțiuni în multe jurisdicții (nu și în România).

Potrivit Strabag, (ultima actualizare din februarie 2023), Oleg Deripaska, prin intermediul companiei MKAO „Rasperia Trading Limited”, cu sediul în Cipru, deține 27,8% din acțiunile Strabag SE. Familia Haselsteiner a încercat să se distanțeze de Deripaska și să dilueze participația lui Deripaska prin emiterea de noi acțiuni, dar, conform 45north, la momentul redactării raportului, acest lucru nu a fost pus în aplicare. Deși Deripaska nu apare ca beneficiar real declarat în setul de date al companiilor din România, Strabag apare ca acționar în mai multe companii românești.

Afacerile rusești în România în date

  • Cele peste 450 de firme incluse în baza de date a celor de la 45north au avut o cifră de afaceri egală cu 1,2 din produsul intern brut al României de anul trecut;
  • Peste jumătate sunt înregistrate în București;
  • În medie, companiile analizate au circa 7000 de angajați;

“Faptul că multe dintre aceste companii controlate de Rusia au ca acționari unici sau parțiali persoane juridice non-ruse, adesea cu sediul în paradisuri fiscale sau în țări din UE, face mai dificilă cartografierea impactului afacerilor rusești în România, a beneficiarilor finali și, ulterior, implementarea sancțiunilor” se  mai arată în raportul 45north.ro realizat cu ajutorul Beacon Project, care poate fi citit în întregime aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Raport: România nu a sacționat niciun oligarh și nicio firmă rusească implicată în invazia din Ucraina
    Solicit recompensă pentru corectură.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.