Implementarea rețelelor 5G în tot mai multe părți ale lumii marchează începutul tranziției către o utilizare extinsă a acestei tehnologii. În România, în prezent, doar 2% dintre consumatorii de servicii mobile din România utilizează 5G, însă 31% dintre utilizatorii de smartphone-uri intenționează să se aboneze la servicii 5G în următorul an, arată un studiu realizat și publicat recent de Ericsson.
Raportul evidențiază interesul tot mai amplu manifestat de consumatorii din România față de tehnologia 5G și, totodată, așteptările acestora privind viitoarele scenarii de utilizare.
Cercetarea a fost efectuată de Ericsson ConsumerLab în rândul a 49.000 de consumatori din 37 de state de la nivel global – inclusiv 1.100 de utilizatori din România – și arată impactul pe care tehnologia și serviciile 5G l-au avut asupra acestora, încă de la lansare, evaluând totodată intențiile și așteptările utilizatorilor, care nu au încă abonamente pentru servicii 5G, în ceea ce privește adoptarea acestei tehnologii.
Potrivit raportului, 31% dintre utilizatorii de smartphone-uri din România intenționează să se aboneze la servicii 5G în următoarele 12 luni, iar 8 din 10 (aproximativ 84%) dintre consumatorii de 5G (de pe plan local) nu vor să revină la serviciile 4G, în ciuda costurilor mai crescute.
Conform raportului, în prezent, 2% dintre consumatorii de servicii mobile din România utilizează 5G; atunci când ponderea abonamentelor de acest tip va ajunge la 15% din totalul utilizatorilor, ritmul de adopție în masă a tehnologiei 5G ar urma să accelereze; printre principalele motive pentru care utilizatorii au trecut, sau vor să facă upgrade la serviciile 5G, se numără:
viteze mai mari decât cele asigurate de tehnologia 4G – 24% dintre utilizatorii de 5G, respectiv 24% dintre cei care plănuiesc să facă upgrade la 5G;
accesul la aplicații și dispozitive inovatoare – 11% dintre utilizatorii de 5G, respectiv 9% dintre cei care plănuiesc să facă upgrade la 5G;
o mai bună conexiune a rețelei – 6% dintre utilizatorii de 5G, respectiv 10% dintre cei care plănuiesc să facă upgrade la 5G.
În ceea ce privește disponibilitatea serviciilor 5G, la nivelul pieței locale, studiul arată că 36% din populația României are acoperire 5G, în prezent, iar 35% dintre utilizatorii de 5G (din România) percep faptul că sunt conectați la rețelele 5G mai mult de 50% din timp.
Tehnologia 5G crește segmentul de cloud gaming și favorizează apariția unor soluții de realitate augmentată îmbunătățite: în România, numărul consumatorilor de servicii 5G care interacționează cu mai mult de 3 servicii digitale care oferă experiențe imersive s-a dublat din 2020 până în prezent.
Modalitățile de monetizare a beneficiilor aduse de tehnologia 5G se vor schimba: 9 din 10 persoane care se numără printre primii utilizatori ai tehnologiei 5G consideră că serviciile inovatoare, aduse de această tehnologie, sunt elemente importante în compunerea ofertelor și abonamentelor de date mobile.
Tranziția la 5G reprezintă un pas important către metavers: 43% dintre utilizatorii de 5G de pe plan local spun că vor începe sau au în plan să utilizeze tot mai des aplicații de AR (realitate augmentată); în România, numărul consumatorilor de 5G care utilizează săptămânal servicii disponibile în metavers este de 1,4 ori mai mare decât cel al utilizatorilor 4G.
În România, sondajul a fost derulat în perioada aprilie – mai 2022.
„De 3 ani deja avem tehnologie 5G în România și este foarte important ca țara noastră să beneficieze de ultimele dezvoltări tehnologice. Se preconizează că, la sfârșit de an, se va atinge numărul de 1 milion de subscripții 5G la nivel global, iar România face pași importanți în această direcție – la acest moment, ar trebui să existe aproximativ 400.000 – 500.000 de clienți 5G”, a declarat Dragoș-Mircea Rebegea, Country Manager Ericsson România & Head of Sales Ericsson România & Moldova.