Radu Crăciun, Asociația pentru pensii private: Pilonul 2 de pensii este o mașină de Formula 1 pe care o conducem prin București. Bursa de la București din păcate a rămas cu mult în urma dezvoltării sistemului de pensii private

Radu Crăciun APAPR pensii private

Fondurile de pensii private vor o diversitate mai mare a instrumentelor prin care pot investi, deoarece Bursa de la București a rămas în urma dezvoltării sistemului de pensii private, ceea ce înseamnă că Pilonul 2 va continua să rămână ineficient, ca și cum ai „continua să conduci o mașină de Formula 1 în București”, a declarat Radu Crăciun, președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), la o conferință organizată de asociație.

„Sunt de 14 ani în sistemul de pensii private, am trecut prin toate, le-am văzut pe toate. Senzația pregnantă pe care o am în momentul de față este că sistemul de pensii private din România este o mașină de Formula 1 pe care o conducem prin București. Și din când în când ne plângem că are consum prea mare, că e prea mare ca să o parcăm. Câtă vreme vom continua să conducem o mașină de Formula 1 în București, ea va continua să rămână ineficientă. Ceea ce cred este că ar trebui să ne mișcăm de la toate aceste discuții pe care le avem de 14 ani – că de ce obligatorii, uite cât sunt comisioanele, că au trecut 5 luni și valoarea a scăzut – din punctul meu de vedere discuții mult mai puțin importante decât discuții de genul „cum investim 18 miliarde de euro în economie, prin ce canale, prin ce instrumente?” Aceasta este discuția, asta se discută în toate piețele importante, „cum punem la muncă banii fondurilor de pensii”. Și acesta este regretul meu, că nu am ajuns încă în acel moment în care să găsim cea mai bună cale”, a declarat Radu Crăciun.

APAPR cere așadar actualizarea normei de investiții și includerea de către stat de noi opțiuni.

„Avem o normă cu o vechime foarte mare, care a fost completată, ajustată, dar care credem că necesită o rediscutare. Sistemul a devenit mai sofisticat, oamenii de investiții nu mai pot fi suspectați că nu au cunoștințele sau experiența necesară. În momentul de față, volatilitatea și incertitudinea piețelor cer posibilitatea unei diversificări mai mari. Bursa de la București din păcate a rămas cu mult în urma dezvoltării sistemului de pensii private, este mult prea mică pentru nevoile noastre. Este util să încercăm să găsim și alte canale de finanțare a economiei”, a declarat Crăciun.

Unele potențiale noi instrumente ar putea fi Fondul de Investiții al celor Trei Mări sau fonduri specializate pentru dezvoltarea afacerilor din țară, care finanțează dezvoltarea afacerilor care au confirmat cel puțin în primă fază că sunt viabile.

„Ne interesează cum să producem un efect de angrenare mai mare în interiorul economiei. Cele două tipuri de investiții nu sunt la fel de volatile, nici măcar ca titlurile de stat”, a declarat Crăciun.

Președintele APAPR a subliniat că avem o problemă în ceea ce privește dimensiunea Bursei de la București și a reamintit că ultima listare a unei companii de stat a avut loc în urmă cu opt ani. Crăciun a mai afirmat că, din cauza legii care a blocat privatizările companiilor de stat în ultimii doi ani, s-a ratat o oportunitate uriașă, deoarece bursele erau la un maxim.

„Motive [pentru care BVB a fost mai stabilă decât piețele internationale] sunt și de bine și de rău. Motivul de bine este BVB are foarte multe companii din energie. Energia a performat foarte bine, așa cum am constatat cu toții. Deci ăsta este un motiv pentru care bursa a performat. Pe de altă parte, și lichiditatea este scăzută și interesul constant al fondurilor de pensii pentru achizițiile de acțiuni au ajutat la stabilitatea bursei. Însă avem o mare problemă legată de dimensiunea ei [pieței], care nu cred că ar trebui să fie subestimată din perspectiva fondurilor de pensii. Vreau să vă reamintesc că ultima listare a unei companii de stat a fost în anul 2014, acum 8 ani. Și, pe de altă parte, la nivel declarativ, noi ne dorim ca fondurile de pensii să investească în România. Această blocare timp de 2 ani a listării companiilor de stat s-a făcut pe maximul burselor. Practic, prin blocarea privatizării s-a ratat maximul burselor. Se va încheia în august această perioadă de blocaj. Încă o oportunitate ratată și pentru companiile respective, dar și pentru fondurile de pensii private”, a precizat Crăciun.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

    • Vor fluxuri financiare noi in calea carora se se interpuna .
      Oriunde in lumea asta cei care guverneaza vor sa stie si sa impoziteze cea mai marunta tranzactie intre doua persoane .
      Fondurile de pensie investesc , printre altele , in titluri de stat .
      De ce as vrea eu sa cumpar direct sau prin intermediul fondurilor de pensie titluri de stat emise de un guvern care ma fura si care adminsitreaza prost banul public ?
      Pe domnul Radu Craciun vreau sa il vad oferind informatii despre modul in care institutiile statului roman fura cetatenii .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.