Rabla pentru Electrocasnice se relansează în decembrie, cu un buget de 34 de milioane de lei

deee, deseuri electronice, electrocasnice Sursa foto: respo, Facebook

Programul Rabla pentru Electrocasnice se relansează în luna decembrie, urmând să aibă un buget de 34 de milioane de lei, a anunțat ministrul Mediului Barna Tanczos.

„Rabla Electrocasnice continuă anul acesta cu o nouă sesiune de sărbători. În luna decembrie vom avea o nouă sesiune, din fondurile care ne-au rămas la dispoziție, de 34 milioane de lei. Practic vom avea aceleași condiții de înscriere în program, de creare a conturilor pentru persoanele care nu au participat în prima sesiune și de bifare a acelor aparate electrocasnice care sunt de interes pentru cetățeni”, a spus ministrul Barna Tanczos.

El a precizat că în ultima săptămână din noiembrie vor începe, cel mai probabil, înscrierile, iar din luna decembrie voucherele pot fi valorificate în magazine.

Tanczos Barna a menţionat că singura modificare faţă de ediţia precedentă va fi la televizoare, acolo unde eficienţa energetică va fi la alt nivel deoarece acesta a fost unul ridicat şi au fost puţine modele care să se încadreze.

Valoarea voucherelor

Echipamentele incluse în programul Rabla pentru Electrocasnice şi sumele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau mai multe vouchere.

Ministrul Mediului a amintit și de derularea programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, care au pornit în acest an cu bugete majorate față de anul trecut și care pe parcursul anului au fost de asemenea suplimentate. „Am ajuns la 640 milioane de lei pentru Rabla Clasic, față de 400 de milioane anul trecut, și la 600 de milioane la Rabla Plus, față de 200 de milioane anul trecut. Sunt mii de cereri care ajung la AFM, care au pus la încercare capacitatea administrativă a instituției”, a spus Tanczos.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: