Proiect: Ministerul de Finanțe vrea să crească cu 50% salariile unor angajați de la Direcția Juridică și să angajeze avocați pentru a se lupta cu Pfizer

ministerul finantelor, mfp Ministerul Finanțelor Sursa foto: Facebook/Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor, condus de Marcel Boloș, a publicat un proiect de ordonanță de urgență prin care vrea să selecteze avocați sau firme de avocatură pentru a reprezenta România în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale într-un proces cu compania Pfizer. Actul normativ mai propune și majorarea cu 50% a salariilor brute pentru 10 angajați din Direcția generală juridică a ministerului.

  • Puteți consulta aici proiectul de OUG
  • Puteți consulta aici nota de fundamentare

„În condițiile în care alte structuri juridice din ministere apreciază că nu pot realiza atribuțiile specifice care decurg din asigurarea asistenţei şi reprezentării juridice în litigiile internaționale cu personalul propriu având aceeași calificare ca și cei din cadrul Direcției generale juridice a Ministerului Finanțelor, acordarea unei majorări salariale de 50% aplicată la salariul de bază brut de care beneficiază personalul de specialitate juridică din cadrul Direcției generale juridice a Ministerului Finanțelor este de natură să asigure recunoașterea importanței activității unice realizate pentru reprezentarea statului în litigiile internaționale și naționale care derivă din acestea. Intenția conducerii Direcției generale juridice este ca personalul specializat desemnat să aibă cel puțin o minimă pentru un număr maxim de 10 persoane de specialitate juridică”, se arată în nota de fundamentare.

Aceste majorări se vor aplica pentru cei 10 angajați care vor fi implicați în problema acelor litigii. Ministerul transmite că „aprobarea unei majorări salariale este menită să motiveze personalul structurii, să stopeze migrația către alte instituții publice și să permită atragerea de personal calificat”.

Autorităţile de la Bucureşti au fost notificate în luna decembrie a anului trecut de compania Pfizer cu privire deschiderea unui litigiu pentru recuperarea unor sume de bani, având în vedere nefinalizarea achiziţiei de către partea română a 28 de milioane de doze vaccin anti-COVID, urmând ca primul termen de judecată să aibă loc în luna februarie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.