Profitul net al companiei de inginerie Simtel s-a triplat în primul trimestru din 2024

Simtel

Compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 45,9 milioane de lei în primul trimestru din 2024, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net triplu față de primele trei luni din 2023, de 5 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă.

„Performanța financiară înregistrată în primul trimestru al anului este în concordanță cu așteptările noastre și reflectă evoluția modelului nostru de business. Mai exact, începând cu 2024, Simtel trece printr-un proces de tranziție către proiecte de capacități mari cu un mix diferit între soluțiile instalate pe teren față de cele instalate pe acoperișurile clădirilor. Acest lucru înseamnă că dimensiunea medie a proiectelor noastre aflate în lucru în prezent este de 4,4 ori mai mare decât cea a proiectelor implementate pe parcursul anului 2023. Conform estimărilor noastre, această tendință se va menține și în perioada următoare pentru noile proiecte ce se vor adauga portofoliului nostru de implementare. Prin urmare, veniturile și cheltuielile bugetate pentru anul acesta vor avea o altă dinamică comparativ cu anii anteriori, una care presupune o creștere a veniturilor și cheltuielilor în a doua parte a anului, în linie cu graficele de execuție pentru noile proiecte de dimensiuni mari. Având în vedere toate aceste aspecte, suntem optimiști cu privire la realizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru acest an, contractele aflate în negociere sau deja semnate, alături de măsurile eficiente de gestionare a costurilor, oferind motive solide pentru a previziona încheierea anului conform așteptărilor”, a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Potrivit comunicatului, rezultatele financiare la nivel consolidat includ performanța înregistrată de Simtel Team S.A.  și companiile din grup, respectiv: ANT Power Energy SRL (51%), Simtel Solar SRL Moldova (100%), Agora Robotics SRL. (51%), Custom Soft Solution SRL: (29%), GES Furnizare SRL (62%), Pleșoiu Solar SRL (98,60%), Simtel Industrial Control SRL (75%), SMTL Solar Ianca SRL (100%), SMTL Solar Anina SRL (100%), SMTL Solar Giurgiu SRL (100%) și SN Energie Company SRL (100%).

„În ceea ce privește stadiul proiectelor privind parcurile fotovoltaice proprii, în primele trei luni din 2024, Simtel a achiziționat două proiecte aflate în stadiul de gata de construcție, Salonta și Iacobeni. Parcul fotovoltaic din Salonta are o capacitate instalată planificată de 5,35 MWp DC (putere maximă la nivelul panourilor), iar cel din Iacobeni are o capacitate instalată planificată de 5,38 MWp DC. Imediat după achiziționare, cele două proiecte au intrat în etapa de implementare. În prezent, Simtel deține șapte proiecte de parcuri fotovoltaice, care la momentul finalizării vor avea o putere instalată totală de peste 80 MWp și vor genera anual o producție de peste 107 GWh. Dezvoltarea acestora decurge conform planificării, toate proiectele au Aviz Tehnic de Racordare (ATR) obținut. În ceea ce privește autorizațiile de construcție, trei dintre aceste proiecte nu le-au primit încă, însă conducerea companiei estimează că acestea vor fi obținute până la sfârșitul primului semestru al anului curent”, se arată în comunicatul de presă.

Referitor la activitatea de furnizare de energie electrică desfășurată prin intermediul GES Furnizare SRL (GES), companie în care Simtel Team S.A. deține o participație de 62%, în prezent, GES are încheiate mai multe contracte de furnizare, atât pentru anul 2024, cât și pentru 2025. Pentru acest an, compania va avea 100 GWh în livrare, conform contractelor semnate, ceea ce confirmă evoluția pozitivă a noi linii de business și încrederea pe care partenerii companiei o au în serviciile pe care GES le oferă. Totodată, echipa GES se află într-un proces de creștere accelerată, având ca obiectiv consolidarea echipei și dezvoltarea portofoliului de clienți și servicii, viziunea companiei fiind orientată spre o dezvoltare sustenabilă a sectorului de energie verde din România și din regiune.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: