Producţia industrială din Uniunea Europeană a crescut cu 5,3% în august

fabrica, productie Sursa foto: Pexels/ Kateryna Babaieva

Producţia industrială a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,3% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu luna similară din 2020, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). România a înregistrat o creștere mică, de doar 1,1%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, singurele scăderi ale producţiei industriale în august, comparativ cu luna similară din 2020, s-au înregistrat în Portugalia (minus 7,2%), Malta (minus 4,2%) şi Cehia (minus 1,4%), iar cele mai mari creşteri anuale au fost în Belgia (29,9%), Irlanda (22,1%) şi Lituania (15,4%).

De asemenea, au mai fost înregistrate creşteri ale producţiei industriale în Danemarca (12,4%), Austria (11%), Bulgaria (10,8%), Polonia (10,7%), Grecia (10,3%), Slovenia (8,3%), Olanda (5,6%), Croaţia (5,4%), Franţa (5,1%), Estonia şi Finlanda (ambele cu 4,4%), Luxemburg (4%), Letonia (3,8%), Suedia (2,2%), Spania (2%), Germania (1,9%) şi România (1,1%).

În cazul UE, producţia de bunuri de folosinţă imediată a crescut cu 10,9%, cea de bunuri intermediare cu 7,1%, cea de bunuri de capital cu 2,4%, iar producţia de energie a urcat cu 1%, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 0,8%.

În august, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a scăzut cu 1,6% în zona euro şi cu 1,5% în Uniunea Europeană, după ce în iulie s-a înregistrat un avans de 1,4% în zona euro şi de 1,2 % în Uniunea Europeană.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri în august, comparativ cu luna precedentă, au fost înregistrate în Danemarca (3,5%), Lituania (2,9%) şi Luxemburg (2,1%), iar cele mai semnificative scăderi în Malta (minus 3,6%), Germania şi Estonia (ambele cu minus 4,1%), Slovacia (minus 3,8%).

România a înregistrat în august o scădere lunară de 0,1% a producţiei industriale, după un declin de 0,9% în iulie.

În cazul UE, producţia de bunuri de capital a scăzut cu 4%, cea de bunuri de folosinţă îndelungată cu 2,9% şi cea de bunuri intermediare cu 1,4%, în timp ce producţia de energie a rămas stabilă, iar cea de bunuri de folosinţă imediată a urcat cu 0,3%.

Producţia industrială a crescut în primele opt luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, cu 12,7% ca serie brută şi cu 13,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: