Producătorul franco-italian Stellantis este optimist cu privire la perspectivele diviziei sale germane, Opel

Opel pixabay.com

Producătorul auto franco-italian Stellantis este optimist cu privire la perspectivele diviziei sale germane Opel, despre care crede că va putea continua să opereze ca o marcă separată, a declarat şeful companiei pentru Europa, Uwe Hochgeschurtz, pentru revista Automobilwoche, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

”Sunt mulţumit de brand şi de gama sa de produse. Există o mare capacitate de dezvoltare”, a spus Hochgeschurtz în interviul publicat duminică.

Centrul de proiectare din Ruesselsheim este unul dintre cele mai moderne din întreaga companie, a spus el, în timp ce fabricile germane au un volum de muncă constant, ceea ce înseamnă că viitorul lor este în siguranţă.

Hochgeschurtz a dat vina pe pierderea cotei de piaţă a Opel în mare parte din cauza capacităţii de transport inadecvate pentru a livra maşinile vânzătorilor.

”Am avut clienţi, am avut maşinile terminate, dar nu au ajuns acolo unde trebuia. Având în vedere lipsa şoferilor de camion, există doar o capacitate de transport limitată. De aceea le-am oferit vânzătorilor să vină să ridice singuri maşinile din depozitele noastre”, a spus el.

Hochgeschurtz a numit America Latină, Turcia şi Africa de Nord drept pieţe bune de export pentru Opel.

”Dar nucleul pieţei este Europa”, a subliniat acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: