Producătorul de pavele Symmetrica investește 7 milioane euro în prima sa fabrică din Sud-Estul țării, în orașul Ovidiu

Symmetrica

Producătorul de pavele Symmetrica din Suceava anunță lansarea unei noi unități de producție în urma unei investiții de 7 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă. Noua fabrică, amplasată în orașul Ovidiu, județul Constanța, reprezintă cea de-a noua unitate de fabricație a companiei și prima din Sud-Estul țării

Potrivit comunicatului de presă, noua hală de producție Symmetrica dispune de o suprafață de 3.500 mp, aici urmând să fie fabricate pavaje, borduri, elemente de grădină, zidărie, ș.a. Fabrica din Ovidiu va produce lunar peste 100.000 de unități, compania ajungând astfel la o capacitate de producție totală de 4.000 de metri liniari / pătrați zilnic.

„Symmetrica are o acoperire geografică importantă, iar zona de Sud-Est a țării se afla deja în atenția noastră, având un potențial important de creștere atât în ceea ce privește proiectele publice, cât și cele private. De asemenea, odată cu intrarea noastră în această regiune, suntem pregătiți să ne implicăm activ în sprijinirea comunităților locale, așa cum procedăm deja în toate celelalte localități în care suntem prezenți”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica. 

Potrivit acestuia, fabrica din județul Constanța dispune de linii de producție moderne, de înaltă tehnologie, complet automatizate. Peste 35 de angajați vor activa în noua unitate de producție. Deși procesul tehnologic este unul complex, acesta poate fi coordonat de 5-6 persoane pe schimb, automatizarea de care dispune fabrica reprezentând un avantaj important în facilitarea muncii angajaților.

Odată cu inagurarea noii fabrici, Symmetrica ajunge la un total de nouă unități de producție în România, celelalte opt fabrici fiind amplasate în Vereşti – Suceava, Podul Iloaiei – Iași, Bolintin Vale – Ilfov, Prejmer – Brașov, Cociu – Bistrița Năsăud, Mărășești – Vrancea, Zimandu Nou – Arad și Solca – Suceava.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.