Producătorul de materiale de construcții Holcim România cumpără furnizorul de agregate Stones Business Development

Fabrica Holcim Campulung Sursa foto: Holcim

Producătorul de materiale de construcții Holcim România își extinde divizia de agregate prin achiziționarea companiei Stones Business Development SRL, unul dintre principalii furnizori de agregate din zona București-Ilfov, operatorul Balastierei Sălcioara, anunță compania într-un comunicat de presă.

Achiziția a primit aprobarea Consiliului Concurenței, iar tranzacția a fost realizată în 31 martie 2023.

„Dezvoltarea segmentului de agregate din cadrul Holcim face parte din strategia noastră de dezvoltare la nivel local, cât și global. Segmentul de agregate reprezintă un pilon de bază în dezvoltarea sectorului de construcții în ansamblu. Prin această achiziție și prin experiența sa de peste 25 de ani în piața din România, Holcim România își va consolida poziția de furnizor de soluții integrate pentru piața de construcții, prin diviziile de ciment, betoane, aregate, lianți hidraulici rutieri, filler, prefabricate și BCA. Ne bucurăm să extindem familia Holcim printr-o nouă achiziție, care ne va ajuta să ținem pasul cu ritmul de creștere al construcțiilor din zona București-Ilfov”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

Stones Business Development SRL, operatorul Balastierei Sălcioara, este o companie cu operațiuni în segmentul de agregate, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din zona București-Ilfov, având aproximativ 30 de angajați.

Holcim România mai deține trei stații de agregate, localizate la Stăncești, Gligorești și Corbii Mari, astfel că integrarea Balastierei Sălcioara în operațiunile Holcim se va realiza în mod natural, imediat după preluarea companiei.

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 27 stații de betoane, patru stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor – prin Geocycle) și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate și una de BCA). În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2.000 de angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: