Producătorii de metale din Europa cer măsuri pentru combaterea creşterii costurilor cu energia

aluminiu alro slatina Sursa: Intermodal-logistics.ro

Un grup important de producători de metale din Europa a cerut politicienilor de pe continent să adopte un pachet de măsuri, inclusiv ajutoare de stat şi accesarea rezervelor naţionale de gaze, pentru a atenua criza energetică regională şi a evita noi închideri de topitorii, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Eurometaux, asociaţie care regrupează companii precum Glencore Plc, Rio Tinto Group şi Norsk Hydro, a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care avertizează că mai mulţi producători ar putea fi forţaţi să reducă producţia sau să-şi închidă uzinele fără sprijin suplimentar pentru a proteja topitoriile de creşterea costurilor cu energia.

Producătorii de aluminiu şi zinc au fost în special afectaţi de creşterea preţurilor la gaze şi electricitate, în ultimele luni, confruntându-se cu reducerea producţiei şi închiderea unităţilor, ceea ce a dus la majorarea preţurilor produselor. Deja producătorii de aluminiu au redus capacitatea de producţie cu aproximativ 650.000 tone din cauza crizei, echivalentul a 30% din totalul producţiei europene, susţine Eurometaux.

În România, preşedintele Sindicatului “Aluministul”, Constantin Popescu, anunța la finalul anului trecut că aproximativ 1.300 de angajaţi de la Alro Slatina ar putea fi trimişi în şomaj tehnic în condiţiile reducerii producţiei de aluminiu din cauza problemelor cu energia electrică.

Pentru reducerea costurilor, organizaţia solicită folosirea rezervelor naţionale de gaze pentru stabilizarea pieţei şi măsuri pentru a se asigura că preţul carbonului nu urcă excesiv de mult sau prea rapid.

De asemenea, Eurometaux cere oficialilor UE să dezvolte rapid un cadru privind ajutorul de stat pentru a furniza sprijin suplimentar pe termen scurt, similar cu măsurile temporare adoptate în timpul pandemiei.

“Fără acţiuni decisive ale UE şi alte statelor membre, există riscul real al reducerii suplimentare a producţiei sau al închiderii uzinelor în sectorul nostru, în detrimentul obiectivelor strategice europene de autonomie. Acum sunt necesare măsuri suplimentare de sprijin, care să stopeze impactul actualei crize şi să evite repetarea situaţiei în următorii ani”, susţine Eurometaux.

În România, Alro Slatina a anunţat în decembrie că îşi va diminua în 2022 activitatea de producţie a aluminiului primar, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze, dar va implementa măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă şi eficientă atunci când condiţiile din sectorul de energie vor reveni la normal.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: