Primele 15 tramvaie noi pe care Primăria Municipiului București le-a cumpărat de la Astra Arad vor circula de sâmbătă, 10 decembrie pe linia 41 una dintre cele mai aglomerate trasee din București, a anunțat PMB miercuri, după semnarea documentului pentru recepția capului de serie livrat încă de la începutul lunii iunie la București.
Primul termen pe care Primarul General Nicușor Dan l-a promis pentru circulația tramvaielor noi a fost luna septembrie. Contractul pentru cele 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri a fost semnat în mai 2021 pentru aproape 870 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării. Tramvaiele noi vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55, iar inelul principal al Capitalei are 26 km.
Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 de metri, vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus și echipamente pentru validarea cardurilor. Pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale. De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi. Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor atunci când nu este utilizat.