Primarii din Capitală vor creșterea taxelor de parcare. Tarifele propuse, cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă

locuri parcare bucuresti foto clotilde armand facebook

Primarii tuturor sectoarelor din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare şi propun tarife cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă, scrie News.ro.

„Azi (ieri, n.r.) am semnat, alături de toţi primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în considerare creşterea taxelor de parcare la nivelul discutat anterior: 600 lei zona A, 500 lei zona B, 400 lei zona C, 300 lei zona D. Nu mai putem închiria spaţiul public, al tuturor, pe preţuri de nimic”, a anunţat, miercuri, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Acesta a publicat pe Facebook şi scrisoarea pe care primarii sectoarelor au trimis-o Consiliului General.

Azi am semnat, alături de toți primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în…

Posted by Radu Mihaiu on Wednesday, March 17, 2021

Potrivit documentului, în prezent se află în dezbatere publică la Primăria Generală proiectul de hotărâre pentru stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, din 2022.

„Ca răspuns la nevoile comunităţilor pe care le reprezentăm, noi intenţionăm să ne implicăm activ în a găsi soluţii şi realiza proiecte care să elibereze trotuarele şi spaţiile verzi de maşini şi să sistematizăm parcările de reşedinţă din oraşul nostru prin construirea de parcări, în special pe verticală, parcări inteligente şi, acolo unde spaţiul o permite, parcări la principalele intrări din Bucureşti”, se arată în scrisoare.

Primarii afirmă că au nevoie de bani pentru a face lucrurile pe care şi le-au propus, iar actuala taxă de parcare este „mult sub nivelul taxelor din capitalele Uniunii Europene”, sau chiar sub taa de parcare din marile oraşe ale ţării.

Sursa foto: Clotilde Armand/Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce drăguț. Cred că Baluță a fost inițiatorul de-facto. Nu de alta dar plătesc pentru mașină doar 64 ron/an. Acum aud scoruri de 600 RON… Nu pot decât să mă gândesc decât la locul de parcare al vecinului meu de bloc situat fix sub balconul meu. Poate vecinul meu nu are bani de plata celor 600 RON.
    Sa ma bucur anticipat?!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.