Primăria Capitalei: Un nou weekend în care bucureștenii și turiștii sunt așteptați pe Calea Victoriei cu demonstrații de pictură, concerte live și ateliere de creație

Strazi deschise Bucuresti

Evenimentele în cadrul „Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” continuă. Primăria Capitalei anunță un nou weekend în care bucureștenii și turiștii sunt așteptați pe Calea Victoriei cu demonstrații de pictură, concerte live și ateliere de creație.

Iubitorii de artă pot vizita expozițiile tematice organizate la Casa Filipescu-Cesianu și la Școala de Artă București sau pot explora lumea fascinantă a celebrului artist suprarealist, Salvador Dalí, în cadrul expoziției Universul lui Salvador Dalí, care mai poate fi vizitată la ARCUB – Hanul Gabroveni, în Centrul vechi al Capitalei, doar până la 1 septembrie.

Îi invităm și pe cei interesați de arta vestimentară să descopere piese specifice secolelor XIX-XX, cu prilejul expoziției Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic, de la Casa Eliad din Bulevardul Mircea Vodă nr. 5.

Programul artistic al acestui weekend se regăsește pe www.pmb.ro sau www.arcub.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: