Preţurile petrolului au scăzut miercuri pentru a treia zi consecutiv, cu peste 2%

petrol, sonda Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Preţurile petrolului au scăzut miercuri pentru a treia zi consecutiv, cu peste 2%, deoarece dolarul puternic şi îngrijorările legate de cererea mai slabă şi creşterea ratelor dobânzilor au fost mai mari decât preocupările privind oferta, determinată de decizia OPEC+ de săptămâna trecută de reducere a ţintei de producţie, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Atât OPEC, cât şi Departamentul de Energie al SUA şi-au redus previziunile referitoare la cerere.

Săptămâna trecută, OPEC, şi aliaţii săi, inclusiv Rusia, au convenit să reducă oferta cu 2 milioane de barili pe zi (bpd).

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au pierdut 2,18 dolari, sau 2,3%, până la 92,11 dolari pe baril. Ţiţeiul american West Texas Intermediate a pierdut 2,53 dolari, sau 2,8%, preţul coborând la 86,82 dolari.

OPEC şi-a redus miercuri estimările de creştere a cererii de petrol în acest an cu 460.000 bpd până la 2,64 milioane bpd, invocând reapariţia restricţiilor legate de Covid-19 din China şi inflaţia ridicată.

”Economia mondială a intrat într-o perioadă de incertitudine sporită şi provocări în creştere”, a spus OPEC în raportul său lunar.

Departamentul pentru Energie al SUA şi-a redus aşteptările atât pentru producţie, cât şi pentru cererea din Statele Unite. În prezent anticipează o creştere de doar 0,9% a consumului în 2023, în scădere faţă de previziunile anterioare, privind o creştere de 1,7%.

Producţia de ţitei este de aşteptat să crească cu 5,2%, sub avansul de 7,2% prognozată anterior.

Piaţa energiei este sub presiunea dolarului, care a crescut faţă de monedele cu randament scăzut, cum ar fi yenul.

Angajamentul Rezervei Federale de a continua creşterea ratelor dobânzilor pentru a opri inflaţia ridicată a măritt randamentele, făcând moneda americană mai atractivă pentru investitorii străini.

Miercuri, preşedintele Fed din Minneapolis, Neel Kashkari, a declarat că Fed va menţine direcţia actuală, deoarece ”nu am văzut încă prea multe dovezi că inflaţia subiacentă… este în atenuare”, mai notează Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: