Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 4%, până la cele mai reduse niveluri din aproape nouă luni

sonda exploatare petrol Sursa foto: Pexels/Pixabay

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 4%, până la cele mai reduse niveluri din aproape nouă luni, după informaţii potrivit cărora un acord ar fi iminent pentru a rezolva o dispută care a oprit producţia şi exporturile libiene, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Înainte de vestea că mai mult petrol ar putea reveni pe piaţă, preţurile au scăzut pe baza convingerii că cererea este redusă din cauza creşterii economice lente din China, cel mai mare importator de ţiţei din lume.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 3,51 dolari, sau cu 4,5%, la 74,02 dolari pe baril, la ora 15:31 GMT, cel mai redus nivel din decembrie.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate, care nu s-au stabilit luni din cauza sărbătorii Zilei Muncii din SUA, au scăzut cu 2,97 dolari, sau cu 4,1%, la 70,58 dolari pe baril – cel mai scăzut preţ din ianuarie.

Misiunea de Sprijin a Naţiunilor Unite în Libia (UNSMIL) a declarat luni că a existat o înţelegere ”semnificativă” între facţiunile rivale libiene, în urma discuţiilor de la Tripoli pentru a ajuta la rezolvarea crizei.

UNSMIL a declarat că cele două părţi au convenit să revizuiască un proiect de acord cu scopul de a finaliza şi semna acordul marţi.

Guvernatorul băncii centrale a Libiei, Sadiq al-Kabir, a declarat că o înţelegere pare iminentă pentru a rezolva disputa şi a stimula reluarea producţiei de petrol, a relatat marţi Bloomberg.

Speculaţiile despre un acord declanşează vânzările, a spus Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

Exporturile de petrol libiene în porturile majore au fost oprite luni, iar producţia a fost redusă în toată ţara, au declarat şase ingineri pentru Reuters, continuând conflictul dintre facţiunile politice rivale cu privire la controlul băncii centrale şi a veniturilor din petrol.

National Oil Corp (NOC) din Libia a declarat forţă majoră pe zăcământul său petrolier El Feel, din 2 septembrie. Producţia totală a scăzut la puţin mai mult de 591.000 de barili pe zi (bpd) la 28 august, de la aproape 959.000 de barili pe zi la 26 august, a spus NOC.

Producţia a fost de aproximativ 1,28 milioane bpd pe 20 iulie, a spus compania.

Ştirile din Libia au agravat o scădere anterioară a preţurilor, legată de datele economice slabe din China. „

Speranţele că sezonul de conducere auto din SUA va propulsa preţurile la noi maxime în 2024, în această vară, nu s-au concretizat, a declarat Fawad Razaqzada, analist de piaţă la Forex.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: