Prețurile mondiale la alimente au scăzut în august, pentru a cincea lună consecutiv

piata, legume, fructe, alimente, hrana, mancare sursa foto: Pexels.com

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi august, pentru a cincea lună consecutiv, coborând şi mai mult faţă de maximul istoric atins în martie, reluarea exporturile ucrainene de cereale contribuind la îmbunătăţirea perspectivelor aprovizionării, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite AFP, citat de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În august, acest indice a scăzut la 138 puncte, faţă de valoarea revizuită de 140,7 puncte atinsă în iulie. Chiar dacă a scăzut timp de cinci luni, acest indice este în prezent cu 7,9% mai mare decât era în august 2021.

Potrivit FAO, preţurile cerealelor au scăzut cu 1,4% în august, faţă de iulie, ca efect al acordului încheiat între Ucraina şi Federaţia Rusia pentru deblocarea exporturile din principalele porturi din Marea Neagră şi a perspectivelor favorabile privind recolta de grâu în America de Nord şi Rusia. Dar preţul porumbului a crescut cu 1,5% luna trecută deoarece vremea extrem de călduroasă a redus perspectivele privind producţia din Europa şi SUA.

Preţurile uleiurilor vegetale, ale zahărului, cărnii şi produselor lactatelor au scăzut în august, reflectând îmbunătăţirea aprovizionării.

Tot vineri, FAO a dat publicităţii şi un set de estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2022. FAO se aşteaptă la o scădere a producţiei globale de cereale până la 2,774 miliarde de tone, faţă de previziunea precedentă, de 2,792 milioane de tone, cu 1,4% sub nivelul producţiei mondiale de cereale în 2021.

Înrăutăţirea previziunilor vine ca urmare a perspectivelor privind reducerea producţiei de porumb din emisfera nordică, din cauza condiţiilor meteo, şi a scăderii randamentelor în Uniunea Europeană, a precizat FAO.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: