Preţurile gazelor naturale cresc în Europa, deoarece Gazprom va opri de sâmbătă livrările către OMV

gazprom, rusia, gaze naturale, moscova, energie ruseasca Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV a anunţat că Rusia va stopa livrările de sâmbătă, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Gazprom a notificat compania că va reduce la zero livrările către Austria, se arată într-un comunicat al OMV. Anunţul vine după ce directorul general de la OMV, Alfred Stern, a precizat că, deşi firma pe care o conduce este pregătită să respecte obligaţiile din contractul cu Gazprom, există o probabilitate crescută ca Rusia să oprească livrările, după ce Austria va pune în aplicare o decizie a unui tribunal de arbitraj care a cerut Gazprom să plătească 230 milioane de euro către OMV, pentru nereguli în livrările de gaze spre Germania care trebuiau făcute de Gazprom.

Piaţa europeană a gazelor este în mod special sensibilă la perturbări, după criza energetică din 2022, orice întrerupere putând duce la creşterea preţurilor. În ultimele luni au urcat preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa pe fondul sporirii riscurilor la adresa aprovizionării.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

OMV a dat asigurări că-şi poate îndeplini obligaţiile de aprovizionare prin surse alternative în eventualitatea în care aprovizionarea cu gaze din Rusia, conform contractului său pe termen lung, este obstrucţionată.

La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au urcat vineri cu 2,7%, la 47,49 euro pentru un Megawatt-oră (MWh).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.