Președinta BCE, Christine Lagarde, indică o posibilă reducere a dobânzilor luna viitoare

Christine Lagarde Banca Central Europeană Sursa foto: europarl.eu

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că este probabilă o reducere a dobânzilor luna viitoare, creşterea rapidă a preţurilor fiind acum în mare parte ţinută sub control, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

“Dacă datele pe care le primim consolidează nivelul de încredere pe care îl avem – că vom ajunge pe termen mediu la o inflaţie de 2%, care este obiectivul nostru, misiunea noastră, datoria noastră – atunci este o posibilitate ridicată a unei decizii de politică monetară la reuniunea din 6 iunie”, a declarat şeful BCE, într-un interviu acordat postului irlandez de televiziune RTE One.

“Sunt într-adevăr încrezătoare că avem inflaţia sub control. Previziunile pentru 2025 şi 2026 arată că suntem aproape de ţintă, dacă nu chiar ajungem la ţintă. Deci, sunt încrezătoare că am ajuns la o fază de control”, a adăugat Lagarde.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Membrii Consiliului guvernatorilor BCE refuză să se angajeze pe o anumită cale privind dobânzile, o opinie împărtăşită de Lagarde în interviul acordat RTE One.

Într-un interviu separat acordat publicaţiei germane Handelsblatt, preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a cerut prudenţă după o posibilă primă reducere a dobânzilor.

“Nu ar trebui să reducem dobânzile în grabă şi să punem în pericol tot ce am realizat, incertitudinile încă sunt ridicate. Deci, chiar dacă sunt reduse pentru prima dată dobânzile în iunie, asta nu înseamnă că la următoarele reuniuni de politică monetară procesul trebuie să continue. Nu suntem pe pilot automat”, a declarat preşedintele Băncii centrale a Germaniei.

Inflaţia în zona euro s-a situat la 2,4% în aprilie, iar analiştii se aşteaptă să ajungă la ţinta BCE de 2% până în semestrul doi din 2025.