Premierul Marcel Ciolacu: Noua lege a pensiilor va trece prin Parlament până la sfârșitul lunii noiembrie și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2024. Toate pensiile cresc cu 13,8% de la 1 ianuarie, ajutorul one-off nu se mai acordă

bani, lei, finante, bancnote, pensie Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că noua lege a pensiilor va trece prin Parlament până la sfârșitul lunii noiembrie și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2024. El a precizat că toate pensiile se majorează cu 13,8% de la 1 ianuarie, conform legii care prevede indexarea cu inflația, însă ajutorul one-off nu se va mai acorda.

„România are legi. La anul, conform legii, va avea o indexare de 13,8%, este indicele de inflație pe anul trecut. Data trecută, coaliția, când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă, a hotărât să aplice un ajutor one-off, prin care am putut să mărim pensiile mai mici, și am făcut o medie de 12,5%, când indicele inflației era de aproape 15%. În viitoare lege a pensiilor se găsește că trebuie intervenit pe pensii cu indicele de inflație anual. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. Sunt prevăzute închiderea anumitor inechități, legea nu poate fi pusă în aplicare instant. De la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a afirmat că noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie, iar principiul de bază este închiderea inechităților și majorarea pensiilor mici.

„Aplicarea directă va dura până când Ministerul… într-un fel eu am devansat legea pensiilor, prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta. Legea eu nu o pitesc. Legea va merge în parlamentul României. Închiderea inechităților este un principiu de bază. În primul rând vor crește pensiile mici. Ajutoarele one-off au fost pentru că am luat în aplicare anul curent, nu anul precedent”, a mai precizat prim-ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pensiile doar se indexeaza cu rata medie oficiala a inflatiei (inflatia neoficiala e oricum mai mare).
    Retorica ca o sa creasca, se maresc pensiile de la 01.01.2024 frizeaza prostia si imbecilitatea.
    Ce marire, ce crestere? Daca pe laga indexare ar fi ceva in plus ar acoperi afirmatia altfel…..

  2. dar ca Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat? ai uitat ciolacule?! ai uitaaaaaaattttt ca ibovnica iti sleieste puterile bunicule!!!! ce va intereseaza pe voi cresterea pensiilor amaratilor de romani? pai ce se poate compara cu majoraraea cotei forfetare de cheltuieli a sparlamentarilor din 02.2023 cu 7500 lei lunar (!!!!!) pentru care gasiti mereu resurse si votati cu ambele maini si cu toate organele voastre?! voi nu realizati CA URA SI SCARBA STRNSE ZILNIC DIN PARTEA ROMANILOR O SA VA DAUNEZE “NATURELULUI VOSTRU NESIMTITOR”?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.