Premierul Marcel Ciolacu îl face consilier onorific pe Victor Ponta/ Fostul premier PSD a cochetat în ultima vreme cu partidul extremist AUR

Victor Ponta, Marcel Ciolacu Sursa foto: Inquam Photos

Victor Ponta a devenit consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale, conform deciziei publicate vineri în Monitorul Oficial. Activitatea este neremunerată.

  • UPDATE 20:30 Victor Ponta a declarat pentru G4Media că îl va consilia pe Marcel Ciolacu doar pe probleme economice internaționale. El a precizat că nu va fi plătit de Guvern și că activitatea de consiliere nu vizează politica internă: ”Va fi un test de colaborare pentru amândoi”, a mai spus Victor Ponta pentru G4Media.

Victor Ponta declara la România TV, la scurt timp după nunta lui George Simion, că îl apreciază pe liderul partidului extremist AUR, numindu-l ”singurul om politic care spune ceva”, în timp ce îl critica pe Nicolae Ciucă, partenerul de guvernare al lui Marcel Ciolacu, că ”citește de pe foaie”.

Ponta spunea și că dacă AUR va veni la guvernare ”va fi mai rău”, dar nu din cauza derapajelor extremiste ale partidelor, ci din cauză că nu are specialiști care ar putea rezolva problemele României, cum ar fi fiscalitatea, infrastructura etc.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2022, Ponta l-a susținut pe George Simion pe Facebook la o postare referitoare la ”cetățenii de mâna a doua”.

Întrebat la vremea aceea de G4Media.ro dacă inteționează o apropiere între PRO România (partid care a ratat intrarea în Parlament în 2020) și AUR, Ponta a declarat:

  • ”Eu am vrut să ajut PSD dar ei au respins acest lucru. Nu e nicio supărare. Dar George Simion îmi cere opinia sau sprijinul pe teme de guvernare (pe care cred că le cunosc foarte bine) îl ajut cu toată deschiderea!”, a declarat Victor Ponta pentru G4Media.

Președintele Pro România Victor Ponta și-a exprimat de mai multe ori în trecut dorința de a reveni în PSD, așteptând anularea deciziei privind excludere semnată de către Liviu Dragnea. În noiembrie 2021 Ponta afirma că a discutat cu Marcel Ciolacu privind mai multe subiecte, inclusiv guvernarea.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu pentru DCNews, în luna octombrie, că „ușa partidului este deschisă” pentru fostul premier. ”Întrebat dacă l-ar vedea din nou în PSD, Ciolacu a declarat că nu a exclus niciodată acest lucru și că ușa partidului rămâne deschisă.

Și Eugen Teodorovici, prietenul lui Victor Ponta și fost ministru în Executivul condus de acesta, a fost curtat de AUR. Fostul ministru al Finanțelor în guvernele PSD, Teodorovici, a participat, la începutul anului 2022, alături de copreședinții AUR George Simion și Claudiu Târziu la o dezbatere organizată de AUR la Parlament despre criza facturilor la energie.

În februarie 2023 în spațiul public au apărut inclusiv fotografii cu liderul AUR și Victor Ponta ieșind din același imobil, iar ulterior ambii politicieni au recunoscut că se întâlnesc să discute pe probleme de guvernare.

Ponta și relațiile cu Erdogan

G4Media scria în aprilie 2021 cum Victor Ponta a cultivat bune relații cu actualul președinte al Turciei încă de pe vremea când era prim-ministru. În iunie 2015, Ponta s-a operat la genunchi la o clinică privată din Turcia, care ar aparține chiar familiei președintelui turc, o decizie care stârnit controverse în țară.

Ziarul Adevărul nota că vizita medicală efectuată în Turcia de către premeirul Victor Ponta a survenit la doar 3 zile de la deplasarea la Baku, când a asistat, alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi de cel turc, Racep Erdogan, la deshiderea jocurilor europene, boicotate de liderii europeni ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Potrivit unor surse diplomatice, premierul Victor Ponta s-a întors din Azerbaidjan în urmă cu cinci ani cu aeronava preşedintelui Turciei, Racep Erdogan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.