Premierul Ciolacu: Eu voi face propunerea de comisar european. Îmi doresc un comisar în zona economică. Iohannis nu cred că vrea comisar, poate președinte de Consiliu european sau de Comisie

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Premierul social-democrat Marcel Ciolacu a explicat la PrimaTV că dacă alegerile europene nu ar fi fost comasate cu cele locale, prezența la vot în 9 iunie ar fi fost de sub 25%. „Ce legitimitate politică ai cu un vot de 25%?”, a comentat Ciolacu, adăugând că lista comuna a social-democraților cu liberalii nu înseamnă decât „o voce comună” pentru interesele României, în Parlamentul European.

Totuși, Ciolacu a specificat că PSD va continua să facă parte din grupul social-democraților la nivel european, și nicidecum din grupul PPE, din care fac parte liberalii. În consecință, eurodeputații PSD nu o vor vota pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene, aceasta fiind candidata PPE. „Eu îl susțin pe comisarul Nicolas Schmit, că el este candidatul social-democraților europeni. El ne-a ajutat cu proiectele pentru România. Pe dnă Ursula o respectăm, dar în privința candidaturii la președinția susținem decizia social-democraților”, a comentat Ciolacu.

Chestionat despre propunerea pentru poziția de comisar european, Marcel Ciolacu a răspuns că atributul nominalizării comisarului revine primului ministru și că el își dorește să fie ocupat un comisariat în domeniul economic, „pentru că economia este cea mai importantă la nivel european”.

„Atributul primului ministru este să numească comisarul, iar președintele (Klaus Iohannis – n.red) fiind reprezentantul României în Consiliul European duce decizia mai departe. Sigur, va fi o consultare, nu este ce îmi trece mie prin cap, dar propunerea de comisar eu o voi face. (…) Eu îmi doresc să avem un comisar în zona economică. Politica acum este doar despre economie. Este foarte important, toate modificările sunt în economie”, a spus Ciolacu.

Chestionat dacă președintele Klaus Iohannis ar putea prelua el funcția de comisar european – în caz că ajunge la șefia NATO – premierul Ciolacu a spus că nu a auzit o asemenea informație și că nu se pune problema ca Iohannis să ajungă la un comisariat al UE. „Nu cred că dl Iohannis își dorește comisar european. Poate președinte al Consiliului sau al Comisiei Europene, dar nu comisar”, a spus Ciolacu.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Comentarii

  1. Mai degraba teroristul de renume mondial, Klaus Iohannis, ia locul lui bin Laden cata vreme a devenit expert in executia si musamalizarea talhariilor, crimelor si actelor teroriste de distrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *