Premieră în România: descentralizarea fondurilor europene de coeziune. Efectul schimbării, explicat de Aida Liha Matejicek, oficial al Comisiei Europene

euro-bani-Pixabay Foto: Pixabay

Trecerea responsabilităților de la nivel central la nivel regional în privința fondurilor europene de coeziune în perioada 2021-2027 reprezintă o nouă provocare pentru România în ceea ce privește capacitatea administrativă, a declarat, într-un interviu acordat PressHUB, Aida Liha Matejicek, șef al unității României în cadrul DG REGIO.

PressHUB: Vorbind despre potențialul pozitiv al descentralizării fondurilor politicii de coeziune în perioada 2021 – 2027, considerați că există și riscuri, dat fiind faptul că este o premieră pentru România?

Aida Liha Matejicek: Trecerea responsabilităților de la nivel central la nivel regional reprezintă o nouă provocare pentru România în ceea ce privește capacitatea administrativă. Cu toate acestea, cele opt Agenții pentru Dezvoltare Regională din România (ADR) au servit deja drept autorități de implementare pentru fondurile de preaderare în cadrul instrumentului de preaderare PHARE, a programelor guvernamentale între 1999-2009 și ca organisme intermediare pentru Programul Operațional Regional în Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioadele 2007-2013 și 2014-2020.

În această calitate, ADR-urilor li s-au delegat funcții cheie în domeniile pregătirii și lansării cererilor de propuneri și licitații de proiecte, managementului contractelor, verificărilor de legalitate și regularitate, gestionării și monitorizării financiare. Trecerea de la Organismul Intermediar la Autoritate de Management este, prin urmare, o schimbare incrementală și nu o schimbare fundamentală.

Creșterea asistenței tehnice (IFI, TAIEX, Peer2peer etc.) care vizează dezvoltarea capacităților ADR-urilor și coordonarea necesară la nivel central va atenua potențialele provocări administrative care decurg din descentralizare. Autoritățile române au alocat deja aproximativ 60 de milioane de euro din Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT) pentru a susține pregătirea unei serii de proiecte pentru 2021-2027, în domeniile cercetării și dezvoltării, mobilității urbane, regenerării urbane, transportului local (drumuri județene), turism, infrastructură socială și sanitară.

În acest context, întârzierea aprobării Programelor Operaționale Regionale (POR) ar putea provoca amânărea lansării cererilor de propuneri și contractarea proiectelor, și ar putea duce la riscuri potențiale de dezangajare a fondurilor. Cu toate acestea, serviciile Comisiei Europene susțin deja procesele de pregătire inițială pentru a atenua aceste riscuri.

PressHUB: Va aproba Comisia Europeană finanțarea celor trei spitale regionale prin noul Cadru Financiar Multianual 2021-2027?

Aida Liha Matejicek: Construcția a trei spitale regionale a fost prezentată în 2020 de autoritățile române ca fiind un proiect împărțit în două etape. Prima etapă – care este deja aprobată pentru cofinanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – acoperă studiile de fezabilitate, licitațiile pentru proiectarea detaliată și verificarea proiectului, pregătirea și desfășurarea ofertelor pentru construcția spitalelor. A doua fază acoperă construcția și funcționarea efectivă a spitalelor.

Potrivit informațiilor disponibile, în prezent, serviciilor Comisiei Europene, a doua etapă va fi prezentată de autoritățile române pentru cofinanțare în cadrul noului Program Operațional de Sănătate care acoperă perioada 2021-2027. Serviciile Comisiei Europene au început deja discuții informale cu autoritățile române cu privire la Programele Operaționale 2021-2027, cu intenția de a pregăti terenul pentru o aprobare fără probleme a programelor din noul cadru legislativ care guvernează politica de coeziune.

Citește tot articolul pe PressHub.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: