Prealertă în Sistemul Național de Gaze, pentru a doua zi la rând. Prea multe gaze în conducte care nu se regăsesc în consum / Am putea începe să stocăm în Ucraina?

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Pentru a doua zi la rând, astăzi a fost prelaertă în Sistemul Național de Transport Gaze. De dimineață, ca și ieri dimineață, linepack-ul Transgaz, care arată cantitatea efectivă de gaze aflate în conducte, a intrat în zona galbenă, care indică prealerta, așa cum se poate vedea în diagrama atașată. Există două zone de prealertă și două zone de alertă (culoarea portocaliu), pentru prea multe gaze, respectiv prea puține gaze în conducte.

Prezentele prealerte au apărut ca urmare a situației de prea multe gaze transportate – 82 de milioane metri cubi, de dimineață, și prea puțin consum pentru ele. Pentru a reduce presiunea pe SNT, Dispecerul Național, aflat în coordonarea Transgaz, a decis să se stocheze masiv – 7,2 milioane metri cubi, în condițiile în care depozitele sunt deja pline la 103%. Șeful Transgaz a explicat însă recent că există posibilitatea ca să mai stocăm și peste capacitate, până la 150 de milioane mc suplimentar.

În același timp, Transgaz trebuie să asigure tranzitul unor cantități de gaze pentru vecini, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, conform angajamentelor ferme anterioare. Faptul că trebuie să asigure tranzitul acestor cantități – 11,3 milioane metri cubi (6,7 Ungaria, 1,7 RM, 2,9 Ucraina) pune presiune suplimentară pe SNT, deja suprasolicitat de gazele care deja circulă, producția sondelor, sistemele de distribuție.

„Este o situație ingrată, da. Nu merge industria, marii consumatori, iar aici includem și termocentralele. Sondele nu pot fi oprite, pentru că se inundă, așa că extracția lor trebuie să fie introdusă în SNT. Am fi avut o variantă să stocăm suplimentar în zăcăminte depletate aflate în proximitatea sondelor, dar nu s-au efectuat aceste investiții. O soluție ar fi să începi evacuarea unor cantități din SNT prin stocarea în capacitățile din vecini. Cel mai bun exemplu este Ucraina, care are oricum tarifele la jumătate față de alte noastre. Nu știu totuși cine ar avea acum curajul, dată fiind situația cu războiul”, au spus specialiști din piața gazelor.

Trebuie însă menționat că sunt țări europene, dar și Republica Moldova, care au riscat să depoziteze în Ucraina, pentru că sunt cele mai mici tarife de pe continent.

Potrivit specialiștilor, ar mai fi o soluție pentru a evita astfel de situații. Anume stocarea direct în conductă, o soluție cerută de UE operatorilor de transport și distribuție de acum 10 ani. Acest lucru prevede ca țeava să fie folosită la capacitatea ei maximă, adică 65 de bari.

„La noi, dată fiind vârsta sistemului de distribuție și transport, se merge la doar 40 de bari. Mai mult, sunt situații unde se merge la 20 de bari. Iernut, spre exemplu, care este alimentată direct din SNT, merge cu sub 10 bari în conductă. Total ineficient și împotriva recomandărilor europene. Dar atât distribuitorii, cât și Transgaz, au evitat cu anii să investească în reabilitarea acestor conducte, pentru că nu au vrut să cheltuiască. Așa că, acum, trebuie să găsism soluții externe ca să evităm congestia totală a SNT”, au mai spus specialiștii.

România are în present o producție internă de gaze de 21,7 milioane metri cubi, departe de capacitate maximă, de puțin peste 24 de milioane mc, o stocare în depozite de 7,2 milioane mc, importuri de 11,3 milioane mc – tranzit, în fapt. Producția internă este asigurată de Romgaz, Petrom și BSOG.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. bai dotorilor de Spiru Haret, ieftiniti gazele sa înceapă consumul și producția de îngrășăminte.
    Chiar nu va duce bibilica?
    Sau aveți ordin de la băieții deștepți sa țineți MERCURIALUL, sus??

  2. Deci , problema e ca nu mai au unde sa-l stocheze ca sa-l vanda scump la iarna , da nu fac si ei o oferts , la 2 mc sa dea unu gratis . Oferta 2+ 1 gratis .

  3. Ieftiniti m.c și atunci repornesc toate industriile care folosesc acest produs! Aici este cheia problemei!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.