Poşta Română a achiziţionat ATV-uri pentru livrări în zone de munte, greu accesibile

posta romana atv Sursa foto: Poșta Română

Patru autovehicule ATV au fost achiziţionate de Poşta Română pentru a livra mai uşor, trimiterile, în zone de munte, greu accesibile, a anunţat luni compania, potrivit Agerpres.

Astfel, începând de luni, poştaşii din judeţele Alba, Suceava, Bihor şi Cluj vor distribui colete pe ATV.

„ATV-urile vor oferi versatilitate poştaşilor, mai ales pe traseele off-road. În plus, acestea vor reduce din timpul de lucru şi vor simplifica traseele pe care salariaţii noştri le au de parcurs pentru a ajunge la adresele izolate”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, autovehiculele ATV pe care Poşta Română le deţine sunt marca Linhai, model Promax 570, au capacitate de transport de două locuri şi capacitate de încărcare de 204 kg. De asemenea, ATV-urile sunt dotate şi cu un cârlig de remorcare, având capacitate de tractare de 200 kg.

„Poşta Română livrează trimiteri în toate colţurile ţării. Indiferent că sunt situate în zone greu accesibile, poştaşul nostru trebuie să ajungă la toate gospodăriile. Astfel, am identificat subunităţile poştale cu itinerarii inaccesibile pentru alte categorii de mijloace de transport şi am achiziţionat aceste ATV-uri pentru a fi ajunge mai rapid la clienţii noştri, dar şi pentru a oferi un real ajutor salariaţilor companiei”, a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române.

Cele patru ATV-uri au venit însoţite de patru seturi de echipamente de protecţie pentru poştaşii conducători (cască, mănuşi, genunchiere şi veste reflectorizante) şi au costat 99.000 de lei, plus TVA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: