Poluarea naște efecte inedite. Uscatul rufelor în balcon devine istorie

rufe, haine, balcon, uscat foto dreamstime Sursa foto: Fotocelia - Dreamstime.com

Tot mai mulți români renunță să își mai usuce rufele pe balcon sau în curte, în marile orașe, pe fondul accentuării poluării. Un efect direct – în pandemie, piața uscătoarelor de rufe a crescut cu 72,7%, arată  datele Candy Hoover România, compania locală de import și distribuție a grupului chinez Haier.

Pandemia a schimbat mult din comportamentul de consum al românilor. Dacă înainte de criza COVID, investițiile în casă nu reprezentau pentru mulți dintre români o prioritate, asta mai ales în condițiile în care își petreceau mai mult timp la serviciu, odată ce au trecut la munca de acasă, a apărut nevoia de schimbare.

Primul impuls al multor români a fost să își cumpere electrocasnice, de la televizoare, la mașini de spălat, frigidere, cuptoare și aparate de încălzire și aer condiționat, dovadă vânzările semnificative realizate în acest an de pandemie, mai ales în zona de online.

Pe lista noilor achiziții s-au aflat, în această perioadă, și uscătoarele de rufe, unde volumul vânzărilor a crescut cu peste 72,7%.

Potrivit experților, evoluția vine să confirme o schimbare semnificativă în comportamentul de consum.

„În pandemie, oamenii au realizat că au nevoie de electrocasnice și electronice pe care să se bazeze, să le ușureze viața. Uscătoarele de rufe pot fi considerate o surpriză însă pe care am anticipat-o în contextul maturizării pieței, a criteriilor de achiziție. Cererea a migrat din zona prețului cel mai mic către produsele de marcă, cu clasă energetică cât mai bună, cu garanție și a căror fiabilitate este cunoscută”, a mai declarat expertul.

Dincolo de sofisticarea cererii, interesul în creștere al românilor pentru uscătoarele de rufe este pus de specialiști în directă legătură și cu nivelul poluării.

„În București, în Brașov, în Timișoara, Craiova și în alte mari orașe, nivelul poluării a devenit o reală problemă. Praful și noxele au făcut ca, în multe cazuri, uscarea tradițională a rufelor să nu mai poată fi posibilă. Restricționarea funcționării magazinelor specializate, creșterea ofertelor de uscătoare și, nu în ultimul rând, interesul românilor pentru tehnologii care să le ușureze viața, toate aceste elemente trebuie puse în legătură directă cu creșterea semnificativă a vânzărilor acestor produse”, a mai declarat aceasta.

În plus, românii au aflat, de pe tutorialele online sau din mass media că uscătoarele de rufe îi ajută să prevină apariția mucegaiului în case.

„De pe youtube, din publicațiile de specialitate, din experiența prietenilor, a rudelor, mulți au aflat ce probleme pentru sănătate poate genera uscarea rufelor în casă, mai ales într-un mediu închis. Astfel că au căutat soluții optime pentru a evita mucegaiul, alergiile și bolile respiratorii”, arată experții de la Frames.

Piața uscătoarelor de rufe, potențial semnificativ

Potrivit experților, potențialul pieței de uscătoare este unul semnificativ, în condițiile în care, în prezent, în România se vinde un uscător la 10 mașini de spălat rufe. În țările vestice, raportul este de 1 la 3.

Pe ansamblu, dincolo de datele din primele două luni din 2020/2021, piața uscătoarelor de rufe din România a raportat, la finele anului trecut, peste 68.000 de unități vândute. Spre comparație, piața mașinilor de spălat rufe a înregistrat vânzări de 580.000 de unități.

Atunci când cumpără un uscător de rufe, românii sunt interesați de capacitatea acestuia, de numărul de programe de uscare și de consumul de energie electrică.

Sursa foto: FotoceliaDreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: