Polonezii de la Żabka au deschis deja 20 de magazine sub brandul Froo în România

Froo_1

Żabka, cel mai mare lanț de magazine de proximitate din Polonia, a deschis deja 20 de magazine în România, dintre care 19 funcționează în București și unul în Pitești.

Toate punctele de vânzare ale lanțului operează în formula parteneriatelor de afaceri cu antreprenori locali. Retailerul oferă acestor parteneri spații și stocuri, precum și sprijin. Fiecare locație este analizată din punct de vedere al atractivității sale pentru clienți, dar și al potențialului logistic și de dezvoltare.

„Din luna mai a acestui an, am lansat deja 20 de magazine Froo – 19 în București și unul în Pitești. Dezvoltăm rețeaua și planificăm noi deschideri în diverse locații”, a menționat Radu Trandafir, General Manager, Froo Romania Retail S.R.L.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: