Poliţia Rutieră va lansa o licitaţie pentru achiziţia a 300 de autospeciale, 250 de radare, teste pentru droguri şi imprimante mobile termice finanţarea fiind asigurată din fonduri europene în cadrul unui proiect pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și scăderea numărului persoanelor decedate în accidente de circulaţie. Investiţia de aprox. 106 milioane lei se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni iar Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport și IGPR în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operational Infrastructură Mare 2014-2020, au încheiat, la data de 5 iulie 2021, Contractul de Finanțare nr. 106, pentru proiectul „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”.
,,Astfel, prin proiect, se intenţionează dotarea Poliţiei Rutiere cu: 300 de autospeciale de poliţie, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor stupefiante în salivă, 4.000 de dispozitive mobile, 1.400 de imprimante mobile termice și un sistem de colectare a datelor pentru siguranţa în trafic. ” se arată în comunicatul Poliţiei Române.
Unităţile de poliţie rutieră au în dotare peste 300 de aparate radar, cele mai multe montate pe maşini inscripţionate sau nu dar şi câteva zeci de aparate radar (pistol laser) de ultimă generaţie care funcţionează la distanţă de peste un kilometru. În schimb, sistemele de radare fixe au funcţionat până în 2009 când au fost scoase din uz din cauza unor probleme juridice (n.r. erau operate şi de privaţi).
Lipsa unui sistem eficient de monitorizare a circulaţiei, de sancţionare a şoferilor contravenienţi şi de a impune plata amenzilor (procentul de achitare este de sub 40 % persoane fizice) sunt vulnerabilităţi menţionate şi în Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră, act normativ elaborat în 2016.