Construcția drumurilor de legătură pentru Podul de peste Dunăre de la Brăila a fost deblocată, după ce a fost emisă autorizația de construire pentru ultimii 15 kilometri, a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Primii 6 km fuseseră autorizați pe data de 4 martie. Fără drumurile de legătură, podul, supranumit „Golden Gate de România”, ar fi rămas „muzeu”.
„La început de mandat spuneam că, din cauza întârzierilor din trecut, exista riscul ca Podul de la Brăila să rămână muzeu. Începuse construcția podului, dar drumurile de legătură nu fuseseră începute în același timp și nu aveau nici măcar autorizație de construire. Am mai spus și că ne vom lupta ca să NU se întâmple acest scenariu nefericit. Azi am făcut un mare pas către evitarea scenariului «muzeu», prin emiterea autorizației de construire pentru cei 15km de drum nou, care fac parte din această investiție, pe baza documentației tehnice la care a lucrat constructorul în aceste luni”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
Ministrul Transporturilor promite că, la sfârșitul anului viitor, podul se va deschide împreună cu 10 km din drumurile de legătură, respectiv relația Brăila-DN22 (Smârdan-Măcin), astfel încât podul să poată fi deschis traficului din prima zi.
El a afirmat că a primit promisiunea din partea constructorului că podul nu va rămâne „muzeu”.
„Acum așteptăm ca firma de construcții să se apuce în forță de lucrările la drumurile de legătură”, a precizat ministrul.
Între timp, săptămâna trecută, a început ridicarea platformei de lucru a Podului suspendat de la Brăila. Operațiunea va dura două luni și jumătate, urmând să fie ridicate cele două cabluri principale de oțel peste pod, care vor susține tablierul.
Cablurile cântăresc împreună circa 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.
Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1.120 de m și o lungime totală de 2 km.