Podul de la Brăila: Cât costă cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România / Contractul pentru podul proiectat să reziste 120 de ani, în topul primelor cinci ca valoare din România

Pod Brăila iunie 2023

Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea din Europa (ca deschidere centrală), costă peste 2 miliarde lei, 85% din finanțare fiind asigurată prin fonduri europene. Inaugurarea este programată pentru joi, 6 iulie, la ora 13.00. Contractul semnat cu Asocierea italo-niponă WeBuild/Astaldi – IHI Infrastructure este unul dintre cele mai mari contracte pentru infrastructura rutieră semnate până acum, fiind depășit de loturile 2 și 3 pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești sau Loturile 1 și 2 ale UMB pe A7 Focșani – Bacău. Pe lângă viaductul cu o lungime de 1974 metri, contractul include și realizarea a 24 de kilometri de drumuri de legătură, 19 kilometri 2×2 varianta Jijila și alți 4,3 km varianta scurtă Smârdan – Măcin cu profil de Drum Național. În primii 5 ani de la deschidere trecerea podului va fi gratuită.

Contractul a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 1.995.932.260 RON, fără TVA., (n.r. acum este la 108 % financiar), iar în mai 2019, Ministerul Transporturilor a semnat contractul de finanțare prin POIM 2014-2020, cu următoarele date:

„Valoarea totală a proiectului: 2.571.925.790,17 lei

Valoarea cofinanțării asigurate de UE: 1.696.947.366,29 lei

Valoarea finanțării naționale: 299.461.299,92 lei”.

În urmă cu câteva zile, CNAIR anunța al patrulea act adițional la Contractul de finanțare cu următoarele valori:

„Valoarea totala a Contractului de Finantare este de 3,445,210,691.08 lei; Valoare eligibila nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala in suma de 1,696,947,365.85 lei, echivalenta cu 85% din valoarea totala eligibila aprobata. Art.II. (6) Valoarea cofinantarii eligibile a Beneficiarului de 15% la POIM, este de 299.461.299,81 lei. Valoarea neeligibila inclusiv TVA este 1,448,802,025.42 lei”.

Date tehnice: lungimea totală a podului este de 1974,3 metri;

înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundației;

podul are 3 deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean;

tablierul metalic cântărește 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost madein RO la șantierul naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galați;

pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o procedură în premieră pentru România : s-au folosit fire de cablu de cca 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81 000 km., ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori”, a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ma astept ca AUR si trompetele sa iasa si sa spuna ca nu aveam nevoie de acest pod, doar e finantat majoritar de West 🤡

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.